S&P a revizuit perspectiva pentru Erste Group la negativă

0
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s Ratings Services a revizuit miercuri perspectiva pentru grupul bancar austriac Erste Group Bank AG la „negativă” de la „stabilă”, dar a confirmat ratingurile pentru creditele pe termen lung şi termen scurt la „A/A-1”, informează un comunicat de presă.

În acelaşi timp, S&P a revizuit ratingul individual al băncii la „bbb plus” de la „a minus”. De asemenea, perspectiva pentru divizia din Cehia a Erste, Ceska Sporitelna, a fost revizuită la „negativă” de la „stabilă”.

„Revizuirea perspectivei reflect riscurile deteriorării situaţiei financiare a Erste ca urmare a înrăutăţirii condiţiilor operationale în Ungaria şi a relansării economice lente din România. Cele două state erau responsabile la finele lui 2010 pentru aproximativ 15% din expunerea totală la default a grupului Erste”, se arată în comunicatul agenţiei de rating.

Potrivit S&P, perspectiva negativă riscul unor pierderi mai mari, peste totalul de 3,1-3,8 miliarde de euro estimat pentru 2011 şi 2012. În acelaşi timp, încetinirea economică anticipată la nivel Europei ar putea împiedica generarea de noi afaceri, chiar şi în ţări din Europa Centrală şi de Est care au rezistat bine până acum, precum Cehia si Slovacia, şi ar putea exercita presiuni asupra profiturilor grupului, reducând astfel capacitatea de a absorbi riscuri.

„Am putea retrograda ratingul Erste dacă grupul nu va fi capabil să-şi întărească poziţia de capital în 2012 peste nivelul actual, fie din cauza deteriorării profitabilităţii în contextul unor condiţii economice dificile, fie din cauza unor pierderi din credite peste aşteptări. Însă dacă aceste temeri nu se materializează, perspectiva de rating ar putea fi revizuită la stabilă”, subliniază S&P.

Cu toate acestea agenţia consideră că o acţiune pozitivă de rating este puţin probabilă, în actualul context economic, şi ar presupune o situaţie financiară mai solidă. Acest lucru ar include o creşterea profitului operaţional şi o rata a capitalului ajustat la risc de peste 7%. S&P consideră că ambele condiţii vor fi greu de îndeplinit în următorii doi ani.

La începutul acestei săptămâni, Erste Group a avertizat că pe ansamblul acestui an se aşteaptă să înregistreze pierderi cuprinse între 700 şi 800 milioane de euro şi că nu va acorda dividende pentru 2011, după ce grupul bancar austriac a decis să amortizeze fondul comercial al subsidiarelor sale din România şi Ungaria cu 939 milioane euro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.