Daniel Funeriu: În acest an s-a remarcat o mai bună calitate a studenţilor

0 7
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, susţine că în acest an s-a remarcat o mai bună calitate a studenţilor care s-au înscris la facultate după ce au trecut Bacalaureatul.

”Am întâlnit mai mulţi rectori, care au sesizat, după începerea anului universitar, clar o calitate mai bună a studenţilor care le-au călcat pragul în acest an. Şi repet, Bacalaureatul din acest an a fost unul pe care îl consider normal, iar pentru anul viitor exigenţa va fi aceeaşi, modul de desfăşurare similar, iar modelul de corectitudine, identic. Este un important pas înainte”, a declarat joi, la Reşiţa, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent la sărbătorirea a 40 de ani de învăţământ superior, la Universitatea Eftimie Murgu.

În opinia lui Funeriu, Bacalaureatul 2011 a dat şi un important semnal către societate, care trebuie, până la urmă, să decidă cum vrea să arate viitorul.

”Până acum, semnalele din partea societăţii au fost bune, iar acest lucru s-a văzut din sprijinul dat acestei măsuri, arătând, astfel, că vrea să meargă pe mâna celor care muncesc. De aceea, nu pot să las nesancţionată iniţiativa iresponsabilă a PSD, de a-i mângâia pe creştet pe cei care timp de 12 ani nu au reuşit să obţină rezultate, pentru a trece de Bacalaureat şi, apoi, de a-i trimite la universităţi.

Este expresia modului de gândire în care a fost condus acest minister timp de 4 ani, de către Ecaterina Andronescu.

Această iniţiativă legislativă este foarte gravă, iar ceea ce e şi mai grav este că aceşti oameni cred că aşa trebuie să fie. Ori acest lucru ne arată dimensiunea iresponsabilităţii cu care a fost condus acest domeniu, pe care vor încă să îl conducă – interesul fabricilor de diplome”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Daniel Funeriu mai spune că cele mai multe cadre didactice s-au aliniat iniţiativei Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte corectitudinea.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata