Există riscul ca UE să nu mai aibă bani să funcţioneze, din 2014, din cauza crizei, susţine Leonard Orban

0
România va negocia condiţii mai avantajoase în cadrul bugetar al Uniunii Europene 2014-2020, dar va prevala ajungerea la un acord, pentru că există riscul ca UE să rămână fără fonduri pentru a funcţiona din 2014, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

„Avem un mandat, ne vom bate pentru un mandat, dar foarte important este să ajungem la un acord. A nu ajunge la un acord va pune sub risc întreaga funcţionare a Uniunii Europene.

Din cauza condiţiilor actuale, a situaţiei politice, a crizei, a unor dificultăţi tehnice, există riscul că, dacă nu va exista un acord la sfârşitul anului 2012 – începutul anului 2013 privind bugetul Uniunii Europene, s-ar putea ca începând din 2014, Uniunea să nu mai aibă bani, să nu mai poată funcţiona”, a spus Orban, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că MAEur are mandat să negocieze o poziţie mai avantajoasă decât cea prezentă, în care a obţinut un avantaj de 5 miliarde de euro prin diferenţa între fondurile virate la bugetul UE şi fondurile primite de la Uniune.

„Avem un mandat care ne spune că România ar trebui să se afle în acest buget pe o situaţie financiară mai avantajoasă decât situaţia existentă în perioada 2007-2013, adică diferenţa între fondurile primite de la bugetul Uniunii Europene şi fondurile pe care noi le vărsăm la bugetul UE să fie mai mare decât în actualul buget al Uniunii Europene”, a arătat Orban.

În context, ministrul a avertizat că executivul european propune suspendarea acordării fondurilor europene către statele membre care încalcă criteriile de stabilitate, referitoare, printre altele, la un deficit bugetar maxim de 3% din PIB pe an, şi o datorie publică de maximum 60%.

„Ceea ce propune Comisia Europeană în momentul de faţă este că, dacă nu se respectă criterii macroeconomice prevăzute în pactul de stabilitate şi creştere, există posibilitatea suspendării acordării fondurilor. Mai mult, există posibilitatea tăierii parţiale sau chiar totale a acestor fonduri. Deci riscurile sunt enorme în măsura în care această propunere va fi agreată într-o formulă apropiată de ceea ce a propus CE”, a atenţionat Leonard Orban.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.