Kelemen Hunor: Reorganizarea administrativă este imposibilă până la alegerile din 2012

0 8
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că nu ştie nimic oficial de vreo variantă de reorganizare teritorială.

El a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu ştie nimic nici de varianta cu 12 judeţe vehiculată în mass-media şi că, de altfel, nu vede posibilă aplicarea vreunei variante de reorganizare teritorială înainte de alegerile din 2012.

”Repet ca un elev de clasa a III-a: nu cred că până la alegerile din 2012 putem face o reorganizare administrativă. Nu neg nevoia unei reforme administrative, dar nu văd cum am putea face până în 2012, din varii motive. (…) Nu poţi să arunci ţara într-un haos administrativ. La noi şi o lege simplă se aplică foarte greu – Legea învăţământului -, darămite când e vorba de o reformă administrativă, când arunci toată ţara într-o schimbare totală administrativă.

Nici din punct de vedere politic nu văd cum am putea găsi o soluţie acceptată pentru toată lumea din coaliţie, că nu mai vorbesc de opoziţie”, a precizat Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR a mai spus că nu s-a discutat nici de varianta cu 12 judeţe, vehiculată în presă.

”Oficial nimeni nu numai că nu ne-a prezentat, dar nici nu ne-a zis nimic despre această variantă. Noi nu am discutat despre această variantă, de fapt noi nu am discutat despre nicio variantă”, a conchis Kelemen Hunor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata