Tablouri de Grigorescu, Pallady şi Ţuculescu în licitaţie la sume estimative care ating 80.000 de euro

0
Lucrările „Portretul unui evreu galiţian” de Nicolae Grigorescu, „Natură statică cu narghilea şi gutui” de Theodor Pallady şi „Ochii demiurgului” de Ion Ţuculescu sunt vedetele licitaţiei de toamnă a Casei Artmark, unde vor fi puse în vânzare la sume estimative care ating 80.000 de euro.

Astfel, în catalogul Artmark tabloul „Portretul unui evreu galiţian” de Grigorescu este estimat la un preţ cuprins între 40.000 şi 80.000 de euro, „Natură statică cu narghilea şi gutui” de Pallady, la 60.000-80.000 de euro, iar „Ochii demiurgului” de Ţuculescu, la 50.000-80.000 de euro.

Catalogul licitaţiei de toamnă a Artmark este dominat de picturi valoroase semnate de Grigorescu, iar printre acestea se numără „Bordei în pădurea de pe Paiu”, estimată la 35.000-65.000 de euro, „Grota pescarilor la Granville” şi „Natură statică cu mere roşii’, fiecare la 25.000-45.000 de euro, „Târg la Rucăr”, la 20.000-40.000 de euro.

Pe lângă lucrările lui Grigorescu la această sesiune mai sunt puse în vânzare şi alte tablouri bine cotate, precum „Scherzzo” de Nicolae Tonitza, estimat la 45.000-65.000 de euro, „Vedere în portul Chioggia” de Gheorghe Petraşcu, la 35.000-55.000 de euro, „Peisaj din Costineşti” de Ion Ţuculescu, la 30.000-50.000 de euro, „Natură statică cu pere verzi” de Gheorghe Petraşcu şi „După baie de Camil Ressu” fiecare la 20.000-40.000 de euro, „După bal” de Theodor Aman şi „Odaliscă” de Theodor Pallady, fiecare la 24.000-40.000 de euro, „Dimineaţa la Balcic” de Nicolae Tonitza, la 25.000-35.000 de euro sau „Compoziţie cu ţărănci la răscruci” de Ion Theodorescu Sion, la 18.000-30.000 de euro.

Licitaţia de Toamnă a Casei Artmark, care cuprinde 125 de loturi, va avea loc pe 20 octombrie la Hotel Radisson Blu din Capitală.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.