Teodor Baconschi: Calendarul electoral ne obligă la configurarea, în următoarele câteva luni, a unui proiect de dreapta

0 5
Calendarul electoral şi aşteptarea publică ne obligă la configurarea în următoarele câteva luni a unui proiect de dreapta care să cuprindă partide politice, sindicate, ONG-uri, patronate, personalităţi publice, a declarat, vineri, Teodor Baconschi, la o dezbatere organizată de Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hanns Seidel, eveniment prilejuit de lansarea volumului „Noua şcoală de gândire a dreptei”.

„Suntem, într-adevăr, sub presiunea timpului. Există foarte multe teme pe care societatea le-a fixat şi pe care politicienii nu au reuşit să le transpună, deocamdată, în realitate. Cu alte cuvinte, aşteptarea publică şi electorală este foarte ridicată.

(…) Sub presiunea calendarului electoral trebuie să apăsăm pe acceleraţie, nu nebuneşte, ci cu maturitate, cu prudenţă astfel încât, în câteva luni, aş putea spune să fim capabili configurăm un proiect de dreapta naţional, inclusiv care să acomodeze într-o formulă nouă, toate aceste sensibilităţi, grupări, partide politice, sindicate, patronate, ONG-uri, personalităţi academice din diferite corpuri profesionale care să poată fi reunite în jurul unui program, a unui decalog politic, a unui set de comandamente minimale de care depinde fără îndoială stabilitatea politică, atractivitatea internaţională şi capacitate României de a continua reformele”, a declarat democrat-liberalul.

Reforme necesare, a continuat Baconcshi, care au fost prea multă vreme amânate. „Amânarea lor a provocat extrem de numeroase pagube colaterale, a decredibilizat instituţiile. A pus până la urmă, într-un grav pericol însuşi ordinea democratică. Cred că vremea reconstrucţiei este aici. Avem cu toţii maturitatea de a ne înţelege unii cu alţii şi de a conveni pe baza unor principii pe care le împărtăşim baza acţiuni politice unitare şi, sper, din toată inima victorioase anul viitor”, a declarat Baconschi.

El a reaminitit că anul viitor se prefigurează comasarea celor două rînduri de alegeri, locale şi parlamentare, context în care unele pratide politice, inclusiv PDL s-ar putea regăsi în situaţia de izolare politică. „Avem actori consolidaţi, dar cu riscul de a rămâne în izolare pe eşichierul politic şi aici includ şi partidul meu, dar şi actori noi cum e Noua Republică”, a mai declarat prim-vicepreşedintele PDL.

Baconschi s-a adresat lui Mihai Neamţu, iniţiatorul proiectului politic Noua Republică, prevenindu-l că, pe mai departe, se va lovi ca şi alte figuri noi intrate în politică, printre care şi el, de atitudini jignitoare. „De cinism, grobianism, scepticism artificial, lipsă de colegialitate, invidie, gelozie agresivă, subversiuni şi tot felul diversiuni, mai mult sau puţin mediatice, care pot dezarma şi un elefant, darmite o tânără formaţiune, o falangă atât de fragedă.

Asta nu înseamnă, însă, că ei, Noua Republică, prietenii noştri, nu vor putea face saltul de pe net în realitate, că nu vor fi sprijiniţi şi că nu avem nevoie de ideile lor şi, până la urmă, de libertatea pe care ţi-o dă faptul că nu ai prea multe de pierdut, dar ai foarte multe de câştigat”, a declarat Teodor Baconschi.

Despre mişcarea de dreapta, Baconschi a spus că aceasta este nu neapărat o coaliţie de partide, ci mai degrabă o coaliţie de valori pusă în slujba binelui comun. „Cred că avem datele pentru a face acest lucru, în special şi pentru că adversarii noştri politici ne ajută.

Atât prin dezarticularea lor doctrinară, prin lipsa de figuri noi în prim-planul vieţii politice, prin lipsa de iniţiativă şi prin confuzia doctrinară pe care o menţine în mod jenant actaula lor încropeală”, a conchis prim-vicepreşedintele PDL.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata