Un milionar newyorkez cerşeşte din caritate şi pentru a nu se simţi singur

1
Profesorul Irwin Corey, comediant, actor şi activist politic cu convingeri de stânga, în vârstă de 97 de ani, se plimbă pe strada 35 din estul Manhattan-ului cerşind zi de zi, de mai bine de 17 ani, deşi are o situaţie materială de invidiat chiar şi pentru americanii care se pot considera bogaţi, conform unui material publicat de cotidianul britanic Daily Mail.Cerşetorul Irwin Corey care trece printre maşinile staţionate în trafic oferind ziare gratuite în schimbul câtorva bănuţi a avut o carieră prolifică ce a cuprins apariţii pe Broadway, televiziune, teatru şi cluburi de comedie. Această carieră ar fi fost suficientă să-i asigure o bătrâneţe liniştită lui, copiilor şi nepoţilor săi.

El nu a avut ghinionul sau vreun viciu care să-l împingă în pragul sărăciei şi deţine chiar un apartament într-o zonă selectă a New Yorkului, locuinţă în valoare de 3,5 milioane de dolari.

Motivul pe care-l invocă pentru a cerşi este că nu suportă să se simtă singur după decesul soţiei sale, Fran, alături de care a trăit 70 de ani. Mai mult decât atât, toţi banii pe care-i obţine la colţul străzii îi donează – în zilele bune până la 250 de dolari pe zi – unei organizaţii caritabile care cumpără medicamente şi instrumentar medical pentru copiii din Cuba.

De-a lungul carierei sale ce se întinde pe 8 decenii, profesorul Corey a colaborat cu Jackie Gleason şi Woody Allen şi a afost invitat de David Letterman.la emisiunea sa. Pasiunea sa pentru comedie nu l-a părăsit nici acum, profesorul Corey călătorind în urmă cu o săptămână la Chicago pentru a susţine două reprezentaţii de stand-up comedy la un club.

Citește și
1 Comentariu
  1. Alex spune

    repectele mele …

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.