Victor Ponta: Toată agitaţia cu privire la desfiinţarea judeţelor va rămâne o „poveste moartă”

0
Curtea de Apel din Constanţa ,,s-a pronunţat definitiv şi irevocabil pe acţiunea în instanţă privind organizarea unor referendumuri de către judeţe având ca subiect desfiinţarea judeţelor”, a anunţat Victor Ponta , preşedintele PSD în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul filialei din Bacău a partidului.

„Sentinţa survine după o decizie asemănătoare pronunţată, marţi, de Curtea de Apel Galaţi”, a mai precizat liderul social-democrat.

Ca urmare, a explicat Victor Ponta ,, judeţele pot organiza, conform legii, referendumuri prin care populaţia din zonă să se pronunţe dacă sunt sau nu de acord cu desfiinţarea respectivelor unităţi teritorial-administrative”.

Preşedintele PSD a explicat că hotărârile instanţelor din Constanţa şi Galaţi „sunt foarte importante pentru demersul PSD” deoarece „deciziile de până acum ale consiliilor judeţene care au vizat asemenea referendumuri fuseseră atacate în instanţă de către prefecţi”, iar instanţe judecătoreşti diferite, au dat „undă verde”, definitiv şi irevocabil, organizării în toate judeţele a unor asemenea scrutinuri. „Concret, oamenii din fiecare judeţ din ţară pot să spună dacă sunt de acord sau nu să le fie desfiinţat judeţul.”, a subliniat Victor Ponta.

„Într-un fel USL se apropie prin asemenea acţiuni civice de metodele care, odată, era dragi domnului preşedinte Băsescu şi anume consultarea populaţiei. Dar, acum domnul Băsescu nu mai admiră asemenea metode, dar noi, social-democraţii da”, a ţinut să menţioneze preşedintele PSD.

Victor Ponta anticipează că „populaţia judeţelor va un răspuns negativ la desfiinţarea judeţelor” şi, ca urmare „nu se va mai putea face reorganizarea dorită de actuala guvernare”, iar ,, toată agitaţia cu privire la reorganizarea teritorial-administrativă prin eliminarea judeţelor de către Domnul Băsescu şi PDL va rămâne o poveste moartă”.

„În acest fel şi toate tensiunile PDL-UDMR din coaliţia de guvernare, care nu-mi displac, pot să înceteze pentru că nu mai au obiect”, a mai comentat Victor Ponta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.