Ariton: Din 2012 cumpărăm gaz direct de la Gazprom, fără o parte din intermediari

0
Preţul gazului nu va creşte până în aprilie 2012, însă, deşi de anul viitor vom cumpăra gaz direct de la Gazprom, fără o parte din intermediari, nu putem să ştim dacă preţul acestuia va scădea sau nu pentru că totul va depinde de renegocierile care vor avea loc anul viitor cu ruşii, care ne vor vinde la preţul zilei, a precizat vineri, ministrul Economiei, Ion Ariton.

Ministrul a dat însă asigurări că în această iarnă nu se scumpeşte gazul, însă pe urmă, doar piaţa poate stabili preţul. „Preţurile sunt pe piaţă, cererea şi oferta vor stabili acest preţ. Chiar ieri am stabilit stocurile pentru iarnă. În această iarnă nu va fi nicio creştere a preţului gazului”, a explicat ministrul Economiei.

Ion Ariton a mai arătat că unele contracte cu intermediarii care cumpără gaz de la Gazprom pentru România încetează în 2012, altele în 2016, unele abia în 2020. România va cumpăra gaz direct de la Gazprom pe măsură ce se finalizează aceste contracte cu intermediarii.

Pe de altă parte, Gazprom este interesată de tranzitul şi depozitele de gaze din România. Potrivit ministrului Economiei, Romgaz a prezentat o ofertă de zece depozite cu mare capacitate de înmagazinare a gazelor, iar Transgaz şi-a arătat interesul să transporte gazul rusesc pe teritoriul României.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.