BNR lansează un set de monetărie dedicat Ateneului Român

0
Banca Naţională a României (BNR) lansează, luni, în circuitul numismatic, un set de monetărie cu anul de emisiune 2011, cu medalie din argint, dedicat aniversării a 125 de ani de la începerea construcţiei actualului edificiu al Ateneului Român.

Setul de monetărie conţine monedele româneşti aflate în circulaţie: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu şi Mircea cel Bătrân), precum şi o medalie din argint, potrivit unui comunicat al BNR.

Medalia din argint are o formă rotundă, diametrul de 28 milimetri, marginea netedă şi greutatea de 15,5 grame.

Aversul medaliei prezintă clădirea Ateneului Român, anii între care a fost construită aceasta „1886” şi „1888”, anul de emisiune „2011” şi inscripţiile în arc de cerc „ATENEUL ROMAN” şi „BUCURESTI”.
Reversul medaliei prezintă partea dinspre scenă a sălii mari a Ateneului Român, o claviatură de pian şi o vioară; la exterior, inscripţia în arc de cerc „125 DE ANI DE LA INCEPEREA CONSTRUCTIEI”.
Atât medalia, cât şi monedele care alcătuiesc setul sunt realizate în condiţii de calitate proof.

Setul de monetărie este prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale. Tirajul aprobat al emisiunii este de 1.000 de exemplare. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 200 lei/set.

Lansarea în circuitul numismatic a setului de monetărie menţionat se realizează la 17 octombrie, prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi, şi Timiş ale BNR, precizează comunicatul menţionat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.