Femeile, în stare de stres cronic, au mai mult şanse să aducă pe lume fetiţe decât băieţi

0 6

 Femeile, care în momentul conceperii trec printr-o perioadă de stresc cronic, au mai multe şanse să dea naştere unei fetiţe decât unui băiat, conform rezultatelor unui studiu efectuat de o echipă de cercetători britanici de la Universitatea Oxford pe un eşantion de 338 de femei, potrivit media britanice.

În cadrul acestui studiu, femeilor voluntare le-a fost măsurat, între altele, nivelurile de cortizol, considerat hormonul stresului.

Femeile voluntare au ţinut, de asemenea, un jurnal în care şi-au descris experienţele lor de viaţă pentru ca experţii să poată evalua nivelul lor de stres psihologic.

În perioada experimentului, participantele au născut 58 de băieţi şi 78 de fetiţe, ceea ce a fost considerat o dovadă în favoarea ipotezei specialiştilor. Între altele, la 50 procente dintre femeile cu niveluri ridicate de cortizol – indicatorul stresului de durată – raportul a fost şi mai radical.

S-a dovedit că mamele stresate de o lungă perioadă de timp au cu 75 la sută mai multe şanse să aducă pe lume o fetiţă decât un băieţel. Nu s-a stabilit însă nicio eventuală cauzalitate între sexul viitorului copil şi nivelul de adrenalină – indicatorul emoţiilor impetuoase dar de scurtă durată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata