Florin Faur (APIA): Plăţile efectuate din bugetul UE se ridică la 3,71 miliarde euro

0 4
Plăţile efectuate din bugetul Uniunii Europene (UE), în perioada 2007-2011, se ridică la 3,71 miliarde de euro, bani care au intrat efectiv în România, a declarat, duminică, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Florin Faur, într-o conferinţă de presă.

„Din suma totală rambursată României de UE, circa 2,56 de miliarde de euro provin din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (FEGA) pe plăţi directe şi 1,15 miliarde euro au fost gestionaţi de APIA pentru zone montate defavorizate şi măsuri de agromediu prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), APIA situându-se în grafic din punct de vedere al absorbţiei de fonduri europene”, a precizat Faur.

De asemenea, Faur a arătat că, începând din 16 octombrie, APIA va autoriza la plată şi va plăti avansul de 42 de euro pe hectar din subvenţia pe suprafaţă, la un curs de 4,35 RON/euro pentru 1,088 milioane fermieri.

„Fiecare hectar eligibil din România va primi 183 RON pe hectar, sumă care va asigura o activitate agricolă normală suprapusă cu condiţii meteo favorabile. De acest avans vor beneficia cei 1,088 milioane de fermieri şi o suprafaţă de 9,6 milioane hectare. Dacă în anii trecuţi procentul maxim de fermieri care primeau avansul era de 70%, acum toţi fermierii înregistraţi vor beneficia de acest avans pentru că România şi-a închis toate controalele pe SAPS cu 5 luni mai devreme”, a adăugat şeful APIA.

Acesta a menţionat că săptămâna viitoare vor fi plătiţi 615.000 fermieri, iar până la 30 noiembrie, toate plăţile în avans vor fi finalizate pentru toţi fermierii.

Pachetul financiar alocat de Guvernul României pentru prefinanţare este de 403 milioane de euro, suma rambursată ulterior de UE.

România poate efectua, în 2011, plăţi de directe de aproximativ un miliard de euro, exclusiv din FEGA, din care 907 milioane de euro sub forma de plăţilor pe unitatea de suprafaţă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata