Liberia îşi închide frontierele terestre

0
Frontierele terestre ale Liberiei au fost închise sâmbătă, ca urmare a respingerii de către opoziţiei a rezultatelor alegerilor prezidenţiale care o dau învingătoare pe Ellen Johnson Sirleaf, care îşi încheie un prim mandat la şefia ţării, în faţa rivalului său principal Winston Tubman, a declarat pentrru AFP o sursă din cadrul securităţii.

Frontierele cu cele trei state vecine cu Liberia – Cote d’Ivoire, Guineea şi Sierra-Leone – au fost închise până la noi ordine, a precizat sursa menţionată.

La Monrovia, un jurnalist al AFP a constatat între altele că numeroşi locuitori se aprovizionează cu hrană şi alte produse, iar liberienii veniţi din întreaga ţară preferă să se retragă de teama unor tulburări.

Aceste evenimente survin după respingerea de către nouă partide de opoziţie, între care cel al lui Tubman, rezultatele parţiale – ‘trucate’, după cum susţin ei – comunicate de Comisia electorală centrală (NEC).

În pofida cererii opoziţiei ca NEC să înceteze publicarea noilor rezultate, comisia electorală a anunţat din nou, sâmbătă seara, rezultatele obţinute după numărarea a 71,1% din buletine, care confirmă avansul preşedintei Johnson Sirleaf, laureată a Premiului Nobel pentru Pace din acest an, care, cu 44,6% din voturi, îi devansează pe Winston Tubman (31,4%) şi fostul lider rebel Prince Johnson (11,2%).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.