O scrisoare a lui Paul McCartney prezintă într-o nouă lumină începuturile trupei Beatles

0 6
O scrisoare din 1960 găsită într-o carte face noi dezvăluiri în legătură cu începuturile trupei Beatles. Astfel, în scrisoarea sa, Paul McCartney îi propunea o audiţie unui toboşar care dorea să călătorească cu trupa pentru un spectacol de două luni la Hamburg, în Germania, relatează luni Associated Press.

Pete Best – care era toboşarul trupei la acea vreme – a fost înlocuit de Ringo Starr aproximativ doi ani mai târziu, cu puţin timp înainte ca grupul să obţină faima internaţională.

Identitatea toboşarului căruia i s-a oferit o audiţie nu este cunoscută. Acesta a postat un anunţ într-un ziar din Liverpool, căruia McCartney i-a răspuns.

Nu se ştie dacă audiţia propusă a avut vreodată loc.

Casa de licitaţii Christie’s a afirmat luni că scrisoarea datată 12 august 1960 ar putea fi vândută cu peste 7.000 de lire /11.000 de dolari/ când va fi scoasă la licitaţie la 15 noiembrie.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata