Ucigaşul din Oslo: filmul care a stârnit controverse

0

Un trailer despre masacrul de pe insula Utoya din Norvegia circulă pe Internet de la sfârşitul lui septembrie. Politicienii şi familiile celor 69 de victime cer retragerea acestuia, dar producătorul american refuză, scrie Le Figaro în ediţia de joi (13 octombrie 2011).

Metoda este inedită, deoarece deşi turnarea filmului este prevăzută de-abia în 2012, realizatorul american Vitaly Versace şi producătorul George Anton au postat de la sfârşitul lui septembrie un trailer pe internet. Ei vroiau ca să se vorbească de ei şi au reuşit.

În secvenţele postate, care durează 1 minut şi 10 secunde, se aude zgomotul unei bărci cu motor şi pe ecran apare un grup vesel de adolescenţi care se îndreaptă spre Insula Utoya din largul oraşului Oslo.

Apoi se aud rafalele unei mitraliere şi un bărbat blond îmbrăcat în poliţist, purtând o vestă anti-glonţ, aflat într-o barcă, vâsleşte liniştit spre aceeaşi insulă. Este extremistul norvegian, Anders Behring Breivik, de 32 de ani.

Urmează momente de groază: cu puşca în mână, el îi vânează pe adolescenţii care urlă de spaimă şi îi împuşcă. Tehnica de filmare este gros planul. Procedeul este similar cu cel folosit în secvenţele care prezintă scene cu rechini şi peşti pirania.

Nu este nimic surprinzător în acest lucru, Vitaly Versace fiind cunoscut pentru filmele sale de categoria „B”, adică filme care se toarnă cu buget foarte redus şi sunt şi de o calitate mai slabă.

Familiile celor 69 de victime şi politicienii norvegieni consideră că aceste imagini postate pe Internet la mai puţin de trei luni de la tragedia produsă pe insula Utoya sunt o „ruşine”. Dar şi Copenhaga şi Stockholmul sunt şocate.

„Nu vreau ca ultimele clipe trăite de Hanna să fie subiectul unui asemenea film”, se revoltă Per Balch Sorensen, a cărei fată a fost asasinată de Anders Behring Breivik.

Cei doi americani nu s-au gândit decât la cum să-şi facă reclamă şi au subestimat reacţiile de revoltă ale nordicilor. Refuzând să retragă trailerul şi să dea vreun interviu publicaţiilor scandinave, ei nu au făcut decât să atragă şi mai mult nemulţumirea opiniei publice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.