În Bulgaria, locuitorii satului Katuniţa au organizat noi proteste

0 8
Aproximativ 100 de locuitori ai satului bulgăresc Katuniţa au organizat luni seară o nouă acţiune de protest. Aceşta şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu mersul prea lent al anchetei asupra morţii tânărului Anghel Petrov.

Incidentul care a avut loc la data de 23 septembrie a provocat tensiuni interetnice, între bulgari şi romi din toată ţara.

Protestatarii purtând lumânări au blocat pentru scurt timp drumul ce trece prin sat şi au insistat ca persoanele care l-au ucis pe Anghel să fie condamnate cât mai repede. Manifestaţia s-a încheiat fără incidente.

În ultimele zile ale lunii septembrie, Bulgaria a fost cuprinsă de tensiuni interetnice după ce, la 23 septembrie, un autoturism aparţinând unor persoane apropiate de ‘baronul’ ţiganilor Kiril Raşkov a omorât un tânăr bulgar de 19 ani, în satul Katuniţa. Localnicii au incendiat ulterior una din casele baronului ţiganilor, opunând rezistenţă forţelor de poliţie mobilizate în zonă.

Escaladarea conflictului s-a produs în zilele următoare, când în sat au dat năvală sute de fani ai fotbalului din Plovdiv. Ei au incendiat mai multe vehicule şi au aruncat cu sticle incendiare în casa lui Raşkov. În incidente şi-a pierdut viaţa un tânăr de 17 ani, care a făcut stop cardiac. Ulterior, un val de proteste a cuprins întreaga Bulgarie, manifestaţii antiţigăneşti având loc în marile oraşe de pe teritoriul ţării.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata