O ducem mai bine decât americanii, domnule!

1

– „Luaţi cu asalt oraşele lumii. Faceţi-o paşnic însă. Ocupaţi centrul financiar al Americii. Nu lăsaţi mâinile jegoase ale capitalismului de tip corporatist să batjocorească miliarde de oameni şi să aducă beneficii unui număr infim de indivizi. Opriţi polarizarea bogăţiilor lumii”.

Cam acestea sunt mesajele transmise de mişcarea de protest „Occupy Wall Street”. La americani, unde sute de mii de familii au fost date peste cap de credite şi ipoteci pe care nu mai au şanse să le plătească, succesul fenomenului nu mai poate fi o surpriză pentru nimeni. Mitingurile „clonă” din întreaga lume, în mod clar mai puţin intense decât cel din America, au avut de regulă numeroşi participanţi. Ba, la Roma, lucrurile chiar au luat o întorsătură violentă.

Bucureştiul s-a bucurat de linişte şi pace, doar câteva zeci de demonstranţi zgribuliţi şi-au explicat nemulţumirile unui număr egal de reprezentanţi ai mass-mediei şi „tout est bien qui finit bien”.

Mai mare tevatură a fost pe internet, vizavi de organizarea unei acţiuni de răspuns la cea de la New York şi din întreaga lume, decât pe stradă, la „locul faptei”. Dar ce iureş a ieşit pe net! Câtă bălăcăreală! Aici chiar semănăm cu cei mari de pe mapamond, căci fiecare luptă îndârjit, cu idei şi cuvinte – multe şi grele – în sprijinul părerii proprii, mai ceva ca la Mărăşeşti! Întocmai ca americanii şi europenii. Nu şi japonezii sau ceilalţi de prin Extremul Orient, care dau dovadă de mai multă reţinere şi de bun simţ. La noi însă lupta de idei s-a desfăşurat la cuţite şi săbii, cu sfinţi, Hristoşi şi cruci, cu mame şi taţi, cu o panoplie diversificată de epitete şi cu tot ce-a mai avut omul prin mobilierul cerebral.

S-au spus o groază de lucruri despre mişcarea mondială de protest împotriva băncilor şi corporaţiilor ghidate aproape exclusiv de lăcomie şi prea puţin dispuse să ia în considerare factori etici, ecologici, umanitari etc. Că ar fi doar o supapă de dezamorsare a tensiunilor sociale. Că e mâna masonilor, fiind finanţată de Soros. Că e o mutare pe tabla de şah mondială care ar pregăti terenul pentru instaurarea noii ordini mondiale.

Că e într-adevăr vocea celor mulţi şi nedreptăţiţi, care-şi strigă indignarea de a fi abuzaţi de propriile guverne prin legi nedrepte şi îngrădirea drepturilor şi libertăţilor ori de sistemul global financiar-bancar. Totul în comentariile pe marginea ştirilor ce relatau eşecul mişcării de la Bucureşti, ori pe bloguri şi pe site-urile video-share. Dar cu îndârjire, nu oricum. Cu nenumărate faulturi la demnitatea personală, nesancţionate de cartonaşe, ci eventual, uneori numai, cu editarea cuvintelor mai dure din expresiile indezirabile.

De-o fi una, de-o fi alta, câteva lucruri au devenit însă evidente. În primul rând,  starea generală de nemulţumire a populaţiei, nu numai în România, ci în întreaga lume, nu mai poate fi ascunsă sub preş.

Apoi, internetul, prin aplicaţiile precum reţelele de socializare, e-mail, bloguri, site-uri de media share precum Youtube şi Google video, a devenit un excelent mediu de cultură pentru protestatari.

Trei: în vremuri de restrişte cum sunt cele pe care, din păcate, le trăim azi, chiar în rândul popoarelor cu vocaţie de cotropitori, cum e cel american – de strânsură, dar grefat pe o structură agresiv-expansionistă de sorginte anglo-saxonă – se face simţită o puternică opoziţie faţă de implicarea ţărilor lor în războaie nedrepte. Bineînţeles, când acasă treburile merg OK, glasurile antirăzboinice se sting aproape complet.

La noi, memoria acelui nenorocit 13-15 iunie 1990 încă mai trenează capacitatea populaţiei de a se ralia să protesteze în faţa autorităţilor, chiar când situaţia economico-socială a ţării tinde să egaleze, în medie, disconfortul social al anilor optzeci, cu perspective sumbre de-a binelea.

Pe de altă parte, acesta e şi rezultatul politicilor de scindare socială, de învrăjbire a populaţiei cu orice prilej, tehnică în care excelează şi celebrul nostru fost comandant de vas cocoţat pe cea mai de sus treaptă a podiumului autorităţilor naţionale. Vioara întâi (încă) a orchestrei de farisei care de peste douăzeci de ani ne mint frumos că ne vor binele şi că lucrează pentru noi. Şi noi chiar îi credem!

Mai cred că lipsa unei reacţii închegate a nemulţumiţilor români este, nu în ultimul rând, rezultatul lipsei de educaţie, atât în familie, cât şi în şcoală, a noilor generaţii. Suferim, între altele, de lipsă de civism.

Cred, de asemenea, că Ministerul zis „al Educaţiei” ar trebui redenumit pe invers. „Al lipsei de educaţie”, ori „al distrugerii educaţiei”. Căci funcţionează pe invers şi nimeni nu poate contesta acest lucru: la noi, nivelul mediu al educaţiei scade continuu. Şi de fapt toate sunt în scădere. Economia: pe drumuri de ţară se merge pe betonul concasat din clădirile fabricilor care dădeau de lucru populaţiei! Apărarea ţării, transporturile – ce-a ajuns CFR-ul de altădată! Dar marina comercială! Un minister e menit să construiască, să îmbunătăţească. La noi, de douăzeci de ani se merge pe minus, se restrânge.

Dar să revenim: fâsul liniştit care s-a dorit a fi corespondentul de la Bucureşti al mişcării „Occupy Wall Street” nu avea cum să fie mai zgubilitic, în absenţa unor factori realmente determinanţi.

Poate că totuşi stomacurile nu sunt suficient de goale şi disperarea nu e autentică, precum în America. Ceea ce, măcar dintr-un punct de vedere – hilar, e drept – poate fi bine: o ducem mai bine decât americanii, domnule. Sau, ca să-i parafrazez pe cei de la Simplu: chiar şi neoficial ne merge bine!

Ion SCUTARU

Foto: Gândul.info

Citește și
1 Comentariu
  1. Filip spune

    E drept ca aceasta „stare de nemultumire” este vizibila tot mai mult de la o zi la alta, dar ar fi bine sa vedem si o urmare CONSTRUCTIVA a ei. Ce se rezolva daca vezi tinerii iesind in strada, manifestandu-se violent? Implicarea civica nu inseamna huiduieli si golanie (pe strada sau pe net).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.