Britanicul Julian Barnes – câştigătorul premiului Booker din acest an

0
Scriitorul britanic Julian Barnes – unul dintre reprezentanţii de seamă ai postmodernismului în literatura contemporană – a câştigat marţi seara la Londra Premiul Booker, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, printre ai cărui finalişti s-a numărat de trei ori până acum, a anunţat marţi seara Fundaţia Booker Prize, potrivit BBC News şi AFP.

Cinci autori – trei britanici şi doi canadieni – au concurat pentru premiul în valoare de 50.000 de lire sterline (circa 80.700 de dolari sau 56.700 de euro), cu care este recompensat un autor de ficţiune în limba engleză din Commonwealth şi Republica Irlanda.

Julian Barnes, favoritul din acest an, a fost recompensat pentru romanul său ‘The Sense of an Ending’, considerat de critici mai curând o ‘nuvelă’ despre istoria unui om obişnuit care îşi memorează anii de liceu după ce primeşte o scrisoare din partea unui avocat. Un roman sumbru care reia una din temele sale favorite, cum ar fi adevărul şi trecutul.

Preşedinta juriului, Stella Rimington, fosta şefă a MI-5, a recunoscut că această carte, în pofida dimensiunii sale mici /are doar 150 de pagini/ înglobează într-un mod neobişnuit o cantitate incredibilă de informaţii ce nu poate fi extrasă în totalitate la o primă lectură. ‘Este una dintre acele cărţi care sunt uşor de citit, dar nu la prima încercare, ci la a doua, sau chiar a treia’ – a spus ea, la o conferinţă de presă.

Barnes a câştigat Bookerul din a patra încercare după ce anterior catalogase Booker Prize ca pe o ‘loterie a snobilor’. La ediţiile anterioare a ajuns printre finalişti cu ‘Arthur şi George’ (2005), ‘Anglia, Anglia’ (1998) şi ‘Papagalul lui Flaubert’ (1984).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.