CSM: Pe rolul instanţelor româneşti se află peste 138.500 cauze mai vechi de un an

0
Pe rolul instanţelor româneşti se află peste 138.500 cauze mai vechi de un an, potrivit Raportului privind monitorizarea la nivelul Inspecţiei Judiciare de pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dosarelor mai vechi de 6 luni (în recurs), respectiv un an (fond, apel), informează un comunicat al CSM remis, marţi.

„În urma centralizării datelor, excluzând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară a reţinut că la nivel naţional există un număr total de 138.505 cauze mai vechi de un an în sistemul judiciar (prin raportare la data înregistrării primului act de sesizare), dintre care, 4001 dosare au o vechime în sistemul judiciar cuprinsă între 5 şi 10 ani, iar 586 cauze au o vechime mai mare de 10 ani”, se arată în comunicatul CSM.

Din analiza structurii cauzelor mai vechi de un an, Inspecţia Judiciară a constatat că o pondere importantă, atât din punct de vedere numeric, cât şi al duratei procesului, o au cauzele de insolvenţă.

Plenul a apreciat că e necesară o verificare a fiecărui dosar mai vechi de 5 ani, a cauzelor care au condus la prelungirea excesivă a duratelor de soluţionare a acestora.

„Secţia pentru judecători şi-a însuşit măsurile dispuse de Inspecţia Judiciară – va fi efectuată o verificare la judecătoriile la care se constată mii de dosare mai vechi – respectiv Judecătoria Constanţa, Judecătoria Oradea, Judecătoria Braşov şi la Judecătoria Zărneşti, pentru a identifica pe fiecare dosar în parte care este cauza care a condus la această perioadă foarte îndelungată”, a declarat, marţi, preşedintele CSM, Horaţiu Dumbravă.

Acesta a adăugat că Secţia a dispus Inspecţiei Judiciare ca fiecare dosar mai vechi de cinci ani să fie verificat, până în luna decembrie, în ideea de a constata care sunt cauzele care au condus la această perioadă foarte îndelungată, dacă sunt culpabili judecătorii care au intrat în aceste dosare, dacă sunt cauze obiective, în funcţie de care se va stabili dacă se impun măsuri disciplinare sau dacă sunt cauze de natură sistemică care pot rezolvate de CSM.

Potrivit preşedintelui CSM, „din ceea ce au constatat inspectorii, la prima verificare, sunt foarte multe cazuri de insolvenţă, dosare în care de obicei este nevoie de o perioadă mai lungă de soluţionare, deoarece la insolvenţă se urmăreşte salvarea firmei, nu neapărat rezolvarea rapidă a dosarului”.

Horaţiu Dumbravă a precizat că este prima dată când se face acest tip de centralizare a datelor, iar acum există „o imagine corectă” a ceea ce se întâmplă în sistemul judiciar.

„Cu ocazia aceasta am discutat şi despre dosarele de mare corupţie; marţea viitoare aşteptăm o notă a Inspecţiei Judiciare pentru a efectua verificări cu privire la toate dosarele de mare corupţie, atât de pe rolul ÎCCJ, cât şi a celorlalte instanţe. Aşteptăm de la Inspecţie ca verificarea să se axeze pe cauzele care au condus la această perioadă lungă de timp de soluţionare a cauzelor”, a mai declarat Horaţiu Dumbravă, la sediul CSM.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.