De ce oamenii cedează psihic? Pentru că o întreagă industrie lucrează la asta!

0 24

– Dacă civilizaţia noastră contemporană nu v-ar fi familiară, dacă aţi fi veni aici dintr-o altă epocă sau de pe o altă planetă, unul dinte lucrurile care v-ar ului este faptul că milioane de oamenii adoră şi plătesc bani ca să se uite cum indivizi omoară şi provoacă durere altor indivizi, sub pretextul „divertismentului”. De ce au filmele şi ştirile violente o audienţă atât de mare? Există o întreagă industrie din care un foarte mare procent alimentează dependenţa oamenilor de nefericire.
Şi se pune astfel întrebarea: ce parte anume din oameni adoră să se simtă rău, să se hrănească cu emoţii puternice negative?

O explicaţie pertinentă este dată de Eckhart Tolle, unul dintre cei mai cunoscuti  cercetători ai psihicului uman, în cartea sa – „Un pământ nou”. Pentru început, acesta ne ajută să înţelegem că majoritatea oamenilor poartă pe umeri o mare cantitate de „bagaje” inutile, atât în plan mental, cât şi în plan emoţional.

 

Cu trecutul în spinare

Incapacitatea sau, mai degrabă, încăpăţânarea minţii umane de a nu se desprinde de trecut este foarte frumos ilustrată de povestea a doi călugări zen, Tanzan şi Ekido, care mergeau pe un drum de ţară ce se umpluse de noroi în urma ploilor.

În apropierea unui sat au trecut pe lângă o tânără care încerca să treacă de cealaltă parte a drumului, dar noroiul era atât de adânc încât şi-ar fi murdărit complet chimonoul din mătase pe care-l purta. Tanzan a ridicat-o îndată în braţe şi a trecut-o de cealaltă parte.

Călugării şi-au continuat drumul în tăcere. Cinci ore mai târziu, pe când se apropiau de templul în care locuiau, Ekido nu s-a mai putut abţine. „- De ce ai luat-o pe fata aceea în braţe?”, a întrebat el. „- Noi, călugării, nu trebuie să facem aşa ceva.”

„- Am lăsat fata din braţe acum câteva ore”, a răspuns Tanzan. „- Tu încă o mai porţi?”

Acum imaginaţi-vă cum ar fi viaţa pentru cineva care trăieşte continuu asemenea lui Ekido, neputând sau nevrând să renunţe în forul său interior la situaţiile trăite, acumulând înăuntrul său tot mai mult „material” şi veţi avea o idee despre felul în care decurge viaţa pentru majoritatea oamenilor de pe pământ. Ce povară grea a trecutului poartă în minte!

Trecutul trăieşte în voi sub formă de amintiri, dar amintirile în ele însele nu reprezintă o problemă. De fapt, prin intermediul memoriei învăţăm din trecut şi din greşeli trecute.

Doar atunci când amintirile, adică gândurile despre trecut, preiau complet controlul asupra voastră se transformă ele într-o povară, devin problematice şi încep să facă parte din sentimentul vostru de sine. Personalitatea voastră, condiţionată de trecut, devine atunci închisoarea voastră.

Povestea voastră constă nu doar din memorie mentală, ci şi din memorie emoţionalăemoţii vechi readuse continuu la viaţă. Ca şi în cazul călugărului care a purtat povara resentimentului timp de cinci ore, alimentându-l cu gânduri, majoritatea oamenilor poartă o mare cantitate de bagaje inutile, atât în plan mental, cât şi în plan emoţional, pe parcursul întregii lor vieţi, îşi limitează trăirea din cauza sentimentelor de nemulţumire, regret, ostilitate, vinovăţie.

Gândirea lor emoţională a devenit sinele lor, astfel că se agaţă de o emoţie veche, deoarece aceasta le consolidează identitatea.

Din cauza tendinţei omeneşti de a perpetua emoţii trecute, aproape toţi oamenii poartă în câmpul lor energetic o acumulare a durerii emoţionale mai vechi, acumulare pe care eu o numesc „corpul-durere”.

 

Emoţii vechi, dar încă foarte vii

Reminiscenţele durerii lăsate de fiecare emoţie negativă puternică ce n-a fost complet înfruntată, acceptată, pentru ca apoi să vă puteţi desprinde de ea, se acumulează şi formează un câmp energetic ce se regăseşte în chiar celulele corpului vostru.

El nu constă doar din suferinţele copilăriei, ci este format şi din emoţiile dureroase care i-au fost adăugate mai târziu, în adolescenţă şi după ce aţi devenit adulţi, mare parte din ele create de vocea egoului. Este durerea emoţională care vă însoţeşte inevitabil atunci când fundamentul vieţii voastre îl reprezintă un fals sentiment de sine.

Acest câmp energetic format din emoţii vechi, dar încă foarte vii, ce se regăseşte în aprope fiecare fiinţă umană, este corpul-durere.

Corpul-durere însă nu este doar de natură individuală, în el se regăseşte şi o parte din durerea a nenumăraţi oameni ce-au trăit de-a lungul istoriei umanităţii, care este o istorie a neîntreruptelor războaie tribale, a sclaviei, jefuirilor, violurilor, torturii şi a altor forme de violenţă. Această durere trăieşte încă în subconştientul colectiv al umanităţii şi creşte pe zi ce trece, după cum vă puteţi da seama atunci când vă uitaţi la ştirile de seară sau priviţi dramele din relaţiile oamenilor.

 

Cum se reînnoieşte corpul-durere

Corpul-durere este o formă de energie semiautonomă care există în majoritatea oamenilor, o entitate a cărei materie primă e emoţia, îşi are propria inteligenţă primitivă, nu prea deosebită de cea a unui animal şiret, energia sa fiind îndreptată, înainte de toate, către supravieţuire.

Ca toate formele de viaţă, şi el are nevoie periodic să se hrănească — să absoarbă energie nouă — şi hrana care îi este necesară pentru a se umple constă din energie compatibilă cu a sa, adică energie care vibrează pe o frecvenţă similară.

Orice experienţă dureroasă din punct de vedere emoţional poate fi utilizată ca hrană de către corpul-durere. De aceea prosperă el pe seama gândirii negative şi a dramei din cadrul relaţiilor. Corpul-durere reprezintă o dependenţă de nefericire. Poate fi şocant când realizaţi pentru prima dată că în voi este ceva care caută periodic negativitatea emoţională, caută nefericirea.

Majoritatea corpurilor-durere vor atât să provoace, cât şi să suporte durere, dar există unele care sunt fie predominant agresori, fie victime. În ambele cazuri, ele se hrănesc cu violenţă, fie ea emoţională sau fizică.

 

Divertismentul, mass-media şi corpul-durere

Dacă civilizaţia noastră contemporană nu v-ar fi familiară, dacă aţi fi veni aici dintr-o altă epocă sau de pe o altă planetă, unul dinte lucrurile care v-ar ului este faptul că milioane de oamenii adoră şi plătesc bani ca să se uite cum indivizi omoară şi provoacă durere altor indivizi, sub pretextul „divertismentului”.

De ce au filmele violente o audienţă atât de mare? Există o întreagă industrie din care un foarte mare procent alimentează dependenţa oamenilor de nefericire. Oamenii se uită la acele filme în mod evident din cauză că vor să se simtă rău.

Ce parte anume din oameni adoră să se simtă rău, pentru a putea spune că se simte bine? Corpul-durere, desigur. O mare parte din industria de divertisment îi furnizează hrana. Aşadar, în afară de reactivitate, gândirea negativă şi dramele personale, corpul-durere se reînnoieşte şi — indirect — prin proiecţiile cinematografice şi de televiziune. Corpuri-durere scriu scenariul şi produc aceste filme, şi corpuri-durere plătesc să le vadă.

În stadiul actual de evoluţie a omenirii, violenţa este încă nu numai atotpătrunzătoare, ci chiar în creştere, din cauza vechii conştiinţe egocentriste care, amplificată de corpul-durere colectiv, se intensifică exponenţial.

Toată această violenţă alimentează corpul-durere, însă există şi o excepţie.

Dacă filmele arată violenţa în contextul său mai larg, dacă ele arată de unde izvorăşte ea şi care-i sunt consecinţele, dacă arată ce se întâmplă cu victima şi cu agresorul, dacă arată inconştienţa colectivă care se află în spatele ei şi care este transferată de la o generaţie la alta (furia şi ura care trăiesc în oameni sub forma corpului-durere), atunci filmele respective pot îndeplini o funcţie vitală în trezirea umanităţii.

Ele pot funcţiona ca nişte oglinzi în care umanitatea poate şi trebuie să-şi vadă nebunia. Acea parte din voi care recunoaşte nebunia ca fiind nebunie (chiar dacă este a voastră proprie) este de fapt starea de sănătate, este conştiinţa ce răsare, este sfârşitul nebuniei. Astfel de filme există şi nu alimentează corpul-durere. Unele dintre cele mai bune filme antirăzboi sunt filmele care artă realitatea crudă a războiului, şi nu versiunile cosmetizate.

Corpul durere se poate hrăni doar cu filme în care violenţa este prezentată ca fiind un comportament uman normal sau chiar dezirabil sau cu cele care glorifică violenţa cu unicul scop de a genera emoţii negative în spectator, devenind astfel un „narcotic” pentru corpul-durere dependent de durere.

Tabloidele nu vând în primul rând ştiri, ci emoţii negative – hrană pentru corpul-durere. „Scandalos”, strigă titlul cu litre de-o şchioapă, sau „Ticăloşii”. Tabloidele britanice excelează la acest capitol. Ele ştiu că emoţiile negative vând mult mai bine decât o fac ştirile.

În prezentarea ştirilor în general — inclusiv la televizor – există tendinţa de a se da amploare ştirilor negative. Cu cât lucrurile stau mai rău, cu atât mai agitaţi sunt prezentatorii. Nu de puţine ori agitaţia negativă este generată chiar de mijloacele de comunicare în masă. Corpurile-durere pur şi simplu adoră toate acestea.

Putem însă înceta să amplificăm corpul-durere pe care îl avem deja. Putem învăţa să întrerupem obiceiul de a acumula şi perpetua emoţii vechi şi să nu mai „tocăm” în minte trecutul, indiferent dacă este vorba despre ceva ce s-a întâmplat ieri sau în urmă cu treizeci de ani. Putem învăţa cum să nu păstrăm vii în minte situaţii sau întâmplări generatoare de emoţii negative şi cum să ne întoarcem atenţia continuu către momentul prezent.

Atunci Prezenţa noastră este cea care devine identitatea noastră, şi nu gândurile şi emoţiile.

Adaptare după Eckhart Tolle„Un pământ nou”

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata