SUA: fermierii se confruntă cu pierderea unei subvenţii, însă ar putea primi una nouă

0
În numele reducerii deficitului, congresmanii democraţi şi republicani cer sistarea unor subvenţii agricole de lungă durată, care aduceau aproximativ 5 miliarde de dolari anual în buzunarele agricultorilor – un demers acceptat chiar de grupurile agricole importante, scrie New York Times în ediţia de luni.

Cu toate acestea, în acelaşi timp, congresmanii şi aliaţii lor din grupurile de lobby pentru agricultură urmăresc să trimită cea mai mare parte din bani – sub un nou nume – înapoi la aceeaşi fermieri, cele mai multe dintre beneficii urmând să ajungă la fermele mari, care cultivă produse cum ar fi porumbul, soia, grâul şi bumbacul.

În esenţă, congresmanii ar urma să înlocuiască o subvenţie cu alta nouă, explică publicaţia americană. Schimbul de subvenţii câştigă popularitate într-un moment în care legislatorii încearcă să influenţeze reducerile din programele agricole, aşteptate să fie operate de o comisie a Congresului numită special pentru a reduce o sumă de 1,2 trilioane de dolari din bugetele viitoare.

Luni, liderii comisiilor pentru agricultură din Camera Reprezentanţilor şi Senat au declarat că au elaborat recomandări cu privire la suma de 23 miliarde de dolari care ar urma să fie redusă pe parcursul a 10 ani. Reticenţa congresmanilor de a elimina pur şi simplu o subvenţie fără a adăuga o alta în loc demonstrează cât de dificil este pentru Washington să reducă din generozitatea federală direcţionată către grupurile de interese puternice.

Într-adevăr, programul, în valoare de 5 miliarde dolari, la care legislatorii sunt dispuşi să renunţe – cunoscut sub numele de programul plăţilor directe – a fost creat în 1996 ca modalitate de a-i dezvăţa treptat pe fermieri de toate aceste ajutoare – dar care în schimb a devenit permanent câţiva ani mai târziu. Noua subvenţie este susţinută de senatorul democrat de Ohio, Sherrod Brown, şi de senatorul republican de Dakota de Sud, John Thune.

Pe de altă parte, nu este clar cât de mult sprijin va primi o nouă subvenţie, în condiţiile în care mulţi congresmani văd în programele agricole o sursă probabilă de economii la buget. Criticii susţin că subvenţiile pentru fermieri au prea puţin azi de-a face cu ajutarea familiilor de fermieri care se confruntă cu probleme.

În schimb, acestea merg în principal către fermele mari. Valoarea subvenţiilor este de aproximativ 18 miliarde de dolari pe an – aproape jumătate din 1% din bugetul federal.

O analiză a datelor la nivel federal, realizată de către Environmental Working Group, un grup de susţinere specializat în urmărirea subvenţiilor agricole, a indicat că 10% dintre cei care au beneficiat de plăţile directe în 2010 au primit 59% din banii disponibili în cadrul programului. Cele 88.000 de persoane care au beneficiat de aceşti bani au obţinut în medie 29.598 dolari. Or, dacă în trecut aceşti bani se dovedeau vitali, în ultimii ani fermierii se descurcă bine. Plăţile directe au ajuns sub t

irul criticilor pentru că fermierii obţineau banii indiferent dacă piaţa merge bine sau rău. Noua subvenţie ar putea acţiona ca o poliţă de asigurare gratuită pentru a acoperi agricultorilor marfa împotriva unei scăderi mici a veniturilor.

Majoritatea fermierilor îşi cumpără deja asigurare pentru a se proteja împotriva pierderilor majore cauzate de o scădere mare a preţurilor sau de deteriorare a culturilor. Aceste asigurări garantează de obicei 75-85% din venitul unui fermier.

Subvenţia propusă ar adăuga o altă protecţie pentru a garanta între 10-15% din veniturile unui fermier, plătind nu doar pentru anii de pierderi puternice ci şi în cazurile în care veniturile au scăzut mai puţin sever. În acest moment nu este clar cât de mult i-ar costa pe contribuabilii americani propunerea, însă sub auspiciile planului, fermierii ar putea primi 40 de miliarde dolari în 10 de ani, ceea ce ar însemna cu 20 de miliarde dolari mai puţin decât programele pe care le înlocuieşte, incluzând plăţile directe şi unele subvenţii mai mici.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.