Un diamant galben, rar întâlnit, a fost vândut pentru 6,6 milioane de dolari

0
Un diamant de culoare galbenă, o raritate, de 32,77 de carate, a fost vândut la o licitaţie a Casei Christie”s contra sumei 6,6 milioane de dolari.

„Este vorba de 201.000 de dolari pe carat, sumă comparabilă cu preţul record de 203.000 per carat la vânzarea diamantului ,,Picătura de aur,, în 1990 la Londra, de 18,49 de carate”, a spus şeful Departamentului Bijuterii din cadrul casei de licitaţii Christie”s, Rahul Kadakia, potrivit wmagazine.com.

Iniţial, diamantul, în formă de pară, a fost evaluat la 6-8 milioane de dolari. Experţi de la Gemological Institute of America /GIA/ remarcă faptul că diamantele cu o astfel de culoare sunt în genere rarităţi – unul la 10 milioane. Culoarea galbenă a pietrei se datorează azotului care pătrunde în reţeaua cristalină.

La prima licitaţie Christie”s din această toamnă, desfăşurată în ajun la New York, au fost puse în vânzare circa 300 de bijuterii şi pietre preţioase, care au fost licitate contra sumei de 46 milioane de dolari.

La această licitaţie au fost prezente şi bijuterii aparţinând unor binecunoscute companii ca Tiffany, Graff, Bvlgari, Cartier, dintre care a atras atenţia o brăţară cu diamante a firmei Cartier din seria Tutti Frutti, decorată cu rubine, smaralde şi safire. Aceasta a fost vândută pentru suma de 962.000 de dolari.

Prin tradiţie, licitaţiile din octombrie de la New York dau startul sezonului de toamnă pe plan mondial, după aceasta vor avea loc licitaţii la Geneva, Paris, Londra şi Hong Kong.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.