Ministerul Sănătăţii va achiziţiona un milion de doze de vaccin gripal

0 7
Ministerul Sănătăţii va achiziţiona un milion de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită antigripală din sezonul 2011-2012, informează instituţia printr-un comunicat de presă remis miercuri.

‘Am alocat pentru campania de imunizare din acest sezon un buget de 11 milioane de lei. Achiziţia vaccinului gripal se va face în două etape. În prima etapă, direcţiile de sănătate publică achiziţionează, la nivel local, un număr de aproximativ 270.000 doze de vaccin gripal, urmând ca restul de 730.000 doze să fie cumpărate de către minister în cadrul unei licitaţii publice care a fost deja demarată pe site-ul de licitaţii www.seap.ro.

Conform estimărilor noastre, vom putea începe campania luna viitoare’, a declarat Ladislau Ritli, ministrul Sănătăţii.

În campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate cu prioritate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor şi să respecte regulile de igienă, pentru evitarea îmbolnăvirilor.

Conform datelor raportate de Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, în cea de-a doua săptămână de monitorizare a anului 2011, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii şi afecţiuni clinice compatibile cu gripa este de 115.675, în creştere cu peste 1% faţă de săptămâna trecută.

Specialiştii de sănătate publică susţin că această uşoară creştere este urmarea condiţiilor meteorologice, în special a variaţiilor de temperatură, dar că se înscrie în limitele evoluţiei normale pentru această perioadă.

În săptămâna 10-16 octombrie, 62 de cazuri reprezintă afecţiuni compatibile cu gripa, în scădere cu 46 de cazuri faţă de săptămâna precedentă. De asemenea, ponderea internărilor acestor cazuri se află în scădere cu peste 3%.

Până în prezent nu s-a confirmat cu laboratorul niciun caz de gripă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata