O nouă spirală a negocierilor dintre Israel şi palestinieni

0 11

Prizonierii sunt nişte pioni într-un proces sinuos de negocieri purtate la mai multe mâini şi mai multe niveluri pentru a rearanja ordinea din Orientul Mijlociu spulberată de revoltele arabe.

Asupra eliberării a 1.027 de palestinieni şi unui israelian se proiectează umbra unui mare plan de a izola Iranul din nou, de a ţine Egiptul în rândurile occidentale, de a oferi Israelului o centură de siguranţă, şi, probabil, de a redeschide dialogul dintre guvernul israelian şi palestinieni.

Aparent spectator detaşat, SUA sunt „mastermind-uľ’ real, autoarele iniţiativei, ajutate de aliatul dintotdeauna, Arabia Saudită, se arată întro analiză publicată de ziarul italian La Stampa în ediţia de miercuri (19 octombrie 2011).

Între jocul de spioni din elegantul Washington şi solul arid din Gaza, unde a fost ascuns timp de 5 ani soldatul Shalit, legătura pare foarte labilă, dar deplin logică dacă ai răbdare să urmezi firul tuturor interconexiunilor a două poveşti incredibile.

Se pleacă de la motivele pentru care, după cinci ani, a fost semnat un acord ce pare incredibil în actualul climat, începând de la asimetria numerică: un singur om contra 1.027 echivalează, potrivit calculelor, cu un palestinian la fiecare 70 de grame din Shalit, relevă ziarul menţionat.

Mai mult decât de asimetrie este vorba de diferite condiţii de forţă: prima este faptul că palestinienii au în închisoare 5.800 de persoane judecate şi condamnate, cărora li se adaugă miile arestate şi eliberate după un timp în urma ciocnirilor.

O cifră care, conform unor organizaţii umanitare atinge zece mii, dintre care 300 se află în închisoare dinainte de Acordurile de la Oslo din 1993. Eliberarea lor este unul dintre obiectivele prioritare ale tuturor organizaţiilor politice palestiniene şi are sens numai dacă este de ordinul miilor.

Pentru Israel, tradiţia de a nu lasa nici un om abandonat, nici când este mort, este chiar mai puternică decât cea a „No man left behind” care inspiră forţele americane. Armata israeliană este poporul însuşi, simbolul capacităţii de a nu mai fi neapărat.

Eliberarea propriilor oameni, recuperarea ostaticilor a devenit peste ani o adevărată specialitate militară israeliană – operaţiunea Entebbe a fost prima şi cea mai spectaculoasă dintre aceste recuperări, în timpul căreia forţele israeliene au eliberat, în iunie din 1976, 248 de pasageri ai unui avion Air France deturnat în Uganda de palestinieni.

Acea operaţiune a fost condusă – un detaliu semnificativ pentru a înţelege starea de spirit de astăzi din Israel – de Jonathan Netanyahu, fratele mai mare al premierului care a semnat schimbul de prizonieri.

Opţiunea militară a fost întotdeauna prioritară pentru Israel, în primul rând pentru a demonstra propria superioritate a forţelor, dar şi din raţiuni de siguranţă. Eliberarea unor militanţi palestinieni, dintre care mulţi implicaţi în atacuri teroriste sângeroase, a fost întotdeauna un risc. Potrivit unor studii ale serviciilor secrete israeliene, care au monitorizat toţi palestinienii eliberaţi, 60% dintre ei au revenit la activităţile teroriste. Din acest motiv, familiile victimelor israeliene s-au opus şi de această dată schimbului de prizonieri.

Acceptarea acordului nu a fost un pas uşor pentru guvernul israelian, chiar dacă a fost sprijinită de 79% din populaţie. Cum a fost posibil? Răspunsul este simplu: opţiunile militare nu mai erau posibile pentru că Israelul se află pe o poziţie de fragilitate politică mare.

Revoltele arabe au rupt cercul de acorduri care l-au protejat de-a lungul anilor. A încetat pactul cu Egiptul, cu Siria liderilor Assad şi chiar cu Turcia, cu prefigurarea la orizont a renaşterii influenţei iraniene. Cea mai mare parte a revoltelor arabe a fost realizată de populaţii majoritar şiite.

Dar cum de a acceptat Hamas, care nici măcar nu recunoaşte Israelul, schimbul de prizonieri? Paradoxul, fericit în acest caz, este: din aceleaşi motive pentru care a acceptat şi Israelul. Şi Hamas a fost slăbit de revoltele arabe.

Siria, care este sanctuarul logistic al organizaţiei ce îşi are sediul la Damasc, a devenit în această revoltă suspicioasă privind orice radicalism islamic, inclusiv cel al Hamas.

Îndelungata revoltă egipteană a rupt timp de mai multe luni legătura organica dintre fostul guvern Mubarak şi Gaza, pentru care Egiptul este un important fundal logistic.

În plus, revolta populară a speriat conducerea palestiniană, care se teme ca virusul rebeliunii să nu atace şi mica sa fâşie de teritoriu. În ultimele luni, Hamas a cunoscut o izolare progresivă, neputând plăti salariile de care depinde întreaga economie a zonei.

În această prismă de disconfort al ambilor adversari a venit iniţiativa care a condus la schimbul de prizonieri. Adevărat sau fals, complotul Iranului prezintă toate semnele unei contraofensive pregătite la birou. Atacul ar fi fost împotriva unui ambasador saudit, iar Arabia Saudită se situează de luni de zile în fruntea unui contraatac antiiranian în regiune.

Un alt indiciu este rolul jucat de egipteni în cadrul negocierilor privind prizonierii. Este evident că militarii reveniţi la putere la Cairo au dat dovadă de loialitate, prin aceste tratative, faţă de vechile pacturi de alianţă cu SUA şi Israel. În sfârşit, consensul smuls Hamas este o dovadă că organizaţia s-a detaşat de Siria şi Iran.

Cercul este foarte larg, dar se închide perfect. Marţi a fost o zi bună pentru Orientul Mijlociu. Israelul şi-a recăpătat soldatul şi aliaţii vechi, iar Hamas le-a oferit palestinienilor succesul politic neîndoielnic al unei eliberări în masă şi redeschiderea viabilităţii politice şi logistice cu Egiptul. Şi SUA şi Arabia Saudită au avut de câştigat, redevenind protagonişti iar prin întoarcerea operată de Hamas au retezat puţin din aripile Teheranului.

Din acest succes se întrevede acum o spirală pentru noi negocieri între Israel şi palestinieni. Un cadou minunat pentru campania prezidenţială din SUA, conchide analiza.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata