Opoziţia absentă a Italiei

0

După anunţarea rezultatului moţiunii de cenzură vineri, 14 octombrie, din Parlamentul italian, premierul Silvio Berlusconi şi-a acoperit faţa cu mâinile şi a părut aproape să suspine de uşurare atunci când victoria sa a devenit clară, scrie Wall Street Journal în ediţia de miercuri (19 octombrie 2011), într-un articol despre opoziţia absentă din Italia.

Votul a fost un test pentru capacitatea lui Berlusconi de a conduce Italia pe fondul unei crize economice din ce în ce mai pronunţate. Pe hârtie, premierul ar fi trebui să piardă. În lupta pentru a face faţă unei datorii publice masive, de aproape 120% din PIB, Berlusconi a întâmpinat probleme serioase.

Din momentul în care agenţia Moody a retrogradat ratingul datoriilor Italiei la A2 de la Aa2, la 4 octombrie, încrederea pieţei în titlurile de stat italiene s-a prăbuşit, iar guvernul lui Berlusconi a fost supus unei presiuni sporite de a reduce cheltuielile publice.

În plus, coaliţia parlamentară a lui Berlusconi a început să se fractureze, în condiţiile în care unii membri din propriul său partid de centru-dreapta, Poporul Libertăţii (PdL), s-au opus raportului privind bugetul, dar şi premierului la moţiunea de cenzură.

De asemenea, opoziţia populară faţă de premier este în creştere. Înrăutăţirea situaţiei economice a erodat popularitatea deja fragilă a premierului, după o serie de scandaluri aparent fără sfârşit.

La începutul acestei luni, rata sa de aprobare a scăzut la un minim istoric de 24%, iar protestele violente de la Roma de sâmbătă, 15 octombrie, sunt o mărturie a mâniei pe care măsurile sale de austeritate au provocat-o.

Cu toate acestea, Berlusconi şi-a asigurat o victorie săptămâna trecută, câştigând cele 316 de voturi necesare fără prea mari dificultăţi. Triumful său pare aproape sa sfideze bunul simţ, potrivit ziarului american. Cum a reuşit? Răspunsul este simplu, crede publicaţia.

Indiferent decât de numulţumiţi sunt alegătorii şi parlamentarii de măsurile sale de austeritate, Il Cavaliere oferă singura soluţie realistă pentru problemele economice cu care se confruntă Italia.

Chiar dacă nu este cea mai bună strategie dintre toate posibile, agenda lui Berlusconi oferă totuşi singurul pachet de reforme serioase pentru Italia. În plus, în pofida faptului că cere demisia lui Berlusconi de mai multe luni, Partidul Democrat /PD, centru-stânga/, de opoziţie, nu a reuşit să avanseze onicio alternativă realistă la propunerile bugetare ale premierului.

Situaţia actuală reprezintă rezultatul undei îndelungi crize în cadrul partidului. Format dintr-o coaliţie improbabilă de partide de stânga, în 2007, PD are în componenţa sa foşti creştin-democraţi, comunişti, social-democraţi şi liberali, care-şi păstrează toţi o identitate proprie în cadrul partidului şi încearcă să-l orienteze în direcţii diferite.

Aşa cum au descoperit liderii partidului, este practic imposibil să ajungă la un consens. În numele păstrării unităţii, formaţiunea a oferit din ce în ce mai multe politici de centru insipide pe care alegătorii se chinuie să le diferenţieze de cele ale PdL.

În prezent, cerinţele economice ale PD rămân concentrate pe crearea de locuri de muncă şi impozitarea progresivă – obiective îmbrăţişate la rândul său de premierul Berlusconi. Pe de altă parte, divizările continue dintre facţiuni au împiedicat PD să explice modul în care va realiza aceste obiective.

După rezultatele dezamăgitoare la alegerile din luna mai, alegătorii sunt neîncrezători în această neclaritate a partidului de opoziţie şi îngrijoraţi că PD s-ar putea fractura dacă îi va fi permis să formeze un guvern.

Aceleaşi preocupări au împiedicat sindicatele tradiţional de stânga din Italia să îşi ofere pe deplin sptijinul PD şi i-au ţinut pe parlamentarii cu o viziune independentă de partea premierului în ultimă instanţă.

Văzută în această lumină, victoria lui Berlusconi la moţiunea de cenzură de vineri pare mai puţin surprinzătoare, deoarece succesul său este un produs al eşecului opoziţiei.

Pe de altă parte, deşi slăbiciunea PD în politica economică ar putea fi o veste bună pentru Berlusconi, ea reprezintă aproape sigur o veste proastă pentru Italia. În plus, dat fiind probabilitatea unei incapacităţi de plată şi a stagnării, este clar că ţara are nevoie urgent de o alternativă puternică la Berlusconi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.