Premierul a cerut recuperarea a peste un milion de euro într-un caz în care e cercetat deputatul PSD Cristian Rizea

0
Premierul Emil Boc a mandatat, miercuri, în şedinţa de Guvern, Ministerul Educaţiei, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor să recupereze un prejudiciu de peste un milion de euro de la persoanele responsabile din fosta Autoritate Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor condusă în perioada 2002-2005 de actualul deputat PSD Cristian Rizea, cercetat penal, în condiţiile în care România trebuie să returneze aceşti bani Comisiei Europene din cauza unor nereguli constatate la utilizarea fondurilor europene.

„Eu ştiu că este un principiu de drept care spune că oricine produce cuiva un prejudiciu trebuie să-l repare. Deci vă mandatez pe dumneavoastră împreună cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor să identificaţi pe temeiul acţiunii în regres în sarcina cui stă acoperirea acestui prejudiciu, pentru că bugetul de stat o să fie vitregit din cauza faptului că unii funcţionari din perioada 2002-2005 au săvârşit acte în afara legii”, i-a spus Emil Boc ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Premierul a afirmat că persoanele vinovate trebuie să suporte acest prejudiciu în locul statului român şi a cerut „identificarea persoanelor, pe baza acţiunii în regres, trebuie să plătească cuantumul despăgubirii pe care România trebuie să o plătească la Uniunea Europeană”.

„De aceea, am să solicit celor trei ministere să facă analiza necesară pentru recuperarea acestui prejudiciu pe care România trebuie să-l plătească”, a insistat Boc.

Ministrul Funeriu a informat Guvernul că Executivul european a informat Ministerul Educaţiei că trebuie să plătească, prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, cei peste un milion de euro.

„Informez Guvernul Românei în legătură cu o situaţie apărută la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, în urma unei adrese primite de la Comisia Europeană care ne-a informat despre cheltuirea necorespunzătoare în perioada 2002-2005 a sumei de 1.091.250 de euro de către Autoritatea Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor. Prin această corespondenţă cu Comisia Europeană România este obligată la returnarea către Comisia Europeană a sumei de 1.091.250 de euro.

Noi am încercat să discutăm cu Comisia Europeană, să vedem cum să amânăm plata şi am reuşit pentru o scurtă perioadă, dar a venit vremea scadenţei şi va trebui să rambursăm această sumă Comisiei, din pricina unor iregularităţi”, a spus Funeriu.

El a menţionat că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a informat că efectuează cercetări în cazul deputatului social-democrat Cristian Rizea în acest caz.

De asemenea, această situaţie a dus la condamnarea a trei foşti angajaţi ai Autorităţii Naţionale pentru Sprijinirea iniţiativei Tinerilor, în primă instanţă, la pedepse cu închisoarea în data de 17 iunie 2011.
Persoanele condamnate sunt fostul director economic şi doi angajaţi din perioada 2002-2005 ai Autorităţii pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor, a menţionat Funeriu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.