Sectorul eolian din România poate atrage investiţii de peste 5 miliarde de euro până în 2013

0
Sectorul de energie eoliană din România poate atrage investiţii de peste cinci miliarde de euro până în 2013, potrivit Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA). ‘Ne angajăm să continuăm încurajarea investiţiilor în domeniul regenerabilelor, sector care va ajuta economia locală să depăşească momentele grele, de criză.

Energia este un domeniu-cheie pentru economia românească, iar sectorul eolian are potenţialul de a atrage investiţii de peste 5 miliarde de euro, până în 2013, pentru un total de 3.000 MW instalaţi, ceea ce va presupune crearea a peste 6.000 de noi locuri de muncă’, a declarat Dana Duica, directorul executiv al RWEA.

RWEA salută aprobarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă, care cuprinde amendamentele legii 220/2008 privind schema de sprijin în domeniul energiei regenerabile, în conformitate cu decizia Comisiei Europene.

Ordonanţa, publicată miercuri în Monitorul Oficial, completează cadrul legal pentru promovarea energiilor regenerabile, fapt aşteptat de investitorii din energie eoliană de peste doi ani ani. Schema suport a fost aprobată pentru o perioadă de maximum 15 ani, pentru facilităţi noi de producţie şi pentru acele capacităţi care intră pe piaţa înainte de anul 2016.

‘În sfârşit, prin acordarea celui de-al doilea certificat verde, schema suport din România se apropie de cele din celelalte ţări ale UE şi creează premisele pentru realizarea ţintelor naţionale de energie verde. Să nu uităm că energia eoliană este, dintre toate energiile verzi, cea mai puţin costisitoare pentru consumatorul român’, a adăugat directorul executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană.

Aprobarea ordonanţei este însă doar un prim pas pentru sector, pe măsură ce piaţa se maturizează, fiind necesare şi alte îmbunătăţiri, a spus Dana Duica.

Din RWEA fac parte peste 100 de companii, atât producători şi dezvoltatori de proiecte eoliene, dar şi consultanţi, case de avocatură sau bănci. Companiile membre ale RWEA au investit, până în prezent, peste un miliard de euro în economia autohtonă şi au contribuit la înfiinţarea a circa 2.000 de locuri de muncă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.