Steagul verde Hamas flutură la Ramallah

0

De mult timp nu s-au mai văzut la Ramallah, capitala administrativă a Autorităţii Palestina, atâtea steaguri verzi.

De la războiul civil dintre Hamas şi Fatah, în 2007, care a lăsat Gaza în mâinile islamiştilor radicali, iar Cisiordania ocupată de susţinătorii autorităţii, Hamas este un partid semiproscris pe teritoriul cisiordanian.

Totuşi verdele Hamas a dominat marţi împrejurimile reşedinţei Mukata, sediul prezidenţial unde au ajuns peste o sută de deţinuţi palestinieni, eliberaţi în schimbul soldatului israelian Guilad Shalit, notează miercuri (19 octombrie 2011) ziarul El Pais.

Mahmud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestina şi lider al partidului Fatah şi al OEP, s-a lăsat însoţit la tribună de Hassan Yousef, liderul Hamás. „Sunteţi luptători ai libertăţii şi războinici sfinţi în numele lui Allah şi al patriei”, a proclamat Abbas în salutul său adresat celor eliberaţi.

Atât Abbas cât şi Yousef au subliniat că „reconcilierea completă” între partidele lor este „aproape”. Judecând după îmbinarea verdelui Hamas, cu galbenul Fatah şi roşul Frontului Democratic de Eliberare al Palestinei, din steagurile ce fluturau deasupra mulţimii euforice, pacea între facţiuni părea stabilită.

Diferenţele, totuşi, persistă. Hamas, de factură islamistă, pledează pentru lupta armată şi aspiră la distrugerea Israelului; Fatah, de orientare prooccidentală, optează pentru negocieri şi convieţuirea celor două state.

Între miile de persoane care umpleau esplanada de la Mukata domina sentimentul uniunii naţionale şi nimeni nu se îndoia că eliberarea celor peste o mie de deţinuţi este un triumf al Hamas.

Câţiva foşti deţinuţi purtaţi pe umeri de rudele şi prietenii lor, nu au vrut să asculte discursul preşedintelui Mahmud Abbas şi s-au îndepărtat de tribună. „Abbas nu a făcut niminc pentru deţinuţi”, a spus unul din ei.

Un bărbat şi-a adus bebeluşul de nici o lună şi îmbrăcat în verde să asiste la festivităţi. „Pentru ca Hamas să-l protejeze”, a explicat tatăl. Un grup de femei în burka negre, doar cu ochii şi mâinile la vedere, fluturau steagurile verzi, strigând „Allah să ajute Hamas”.

Iar un tânăr care purta un portret al lui Marwan Barghouti – liderul palestinian cel mai popular şi marele absent al zilei, pe care Israelul a refuzat să-l elibereze – a explicat că se simte apropiat de postulatele Fatah şi nu crede în islamismul radical. „Însă cei din Hamás sunt azi eroi pentru că au pus în genunchi Israeluľ, a spus el în engleză.

În Cisiordania, spre deosebire de Gaza, nu a fost decretată sărbătoare naţională iar în centrul ” capitalei” Ramallah, la circa un kilometru de Mukata, atmosfera era obişnuită.

Nu au existat incidente notabile în timpul celebrărilor, deşi când s-a anunţat că deţinuţii nu vor fi eliberaţi lângă închisoarea Ofer, cum era prevăzut iniţial, mai mulţi tineri au aruncat cu pietre în grilajele israeliene. La postul de control din Calandia, care separă Ramallah de Israel şi unde au loc de obicei conflicte, nu au mai fost lansate pietre, ci artificii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.