Emil Boc spune că PDL va continua guvernarea după 2012

0 8
PDL şi actuala Coaliţie vor rămâne la guvernare şi după alegerile din 2012, însă premierul Emil Boc, liderul PDL, nu ştie dacă va mai fi premier atunci când se va inaugura autostrada Sibiu-Nădlac.

”Vom vedea (dacă o să vin ca premier în 2013 să inaugurez autostrada n.r.). Mergem înainte. Ce vă pot asigura este că PDL şi actuala Coaliţie vor continua guvernarea şi după 2012, asta este cel mai important. (…)”, a spus Emil Boc prezent, joi, la Sibiu cu ocazia deschiderii lucrărilor la şantierul autostrăzii amintite.

Acesta şi-a exprimat speranţa că românii vor ştii anul viitor să aprecieze eforturile PDL de reformare a ţării şi cele pentru ieşirea din criză şi vor vota cu partidul condus de premier.

”Eu cred că electoratul se schimbă. Şi românii vor merge pe viitor pe politicieni raţionali, realişti, care să spună lucrurilor pe lume. Ponta şi Antonescu rămân cei mai iresponsabili lideri ai Opoziţiei, din UE. (…) PDL-ul s-a comportat ca cel mai responsabil partid politic din România de după 1989.

(…) PDL şi-a pus în joc şi pierderea temporară de procente electorale în sondaje, pentru ca să poată să câştige cu România şi mandatul următor, ca ţara să nu intre în derapaje economice. (…) Avem timp până în 2012. În 2012 trebuie mers pe oameni realişti”, a precizat Emil Boc.

Liderul PDL şi-a avertizat joi şi colegii de partid care critică PDL-ul, să înceteze, altfel vor fi daţi afară din această formaţiune politică.

”Mă deranjează atacurile unor colegi de partid, la adresa partidului. Nimeni din PDL nu era sau nu este ceea ce este fără sprijinul partidului. Acum când partidul este la greu, unii încearcă să îşi facă imagine pe seama partidului. Le spun foarte clar că acest lucru nu îl voi mai tolera.

Cei care îşi vor mai face imagine atacând partidul, fie vor fi daţi afară din partid, fie vor reveni la sentimente mai bune. Fie pleacă, fie rămân alături de partid. Este un termen permanent, începând de azi (pentru cei care critică n.r.)’, a atenţionat Emil Boc.

Premierul s-a referit în intervenţia sa de la Sibiu, nu doar la liderii Opoziţiei, ci şi la preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Deocamdată, PDL nu are un contracandidat pentru Klaus Iohannis, în 2012, la Primăria municipiului Sibiu, a precizat, în context, Emil Boc.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata