Moscova i-a iertat Chişinăului respingerea „planului Kozak”

0 6

Şeful serviciului sanitar rus Rospotrebnadzor, Ghennadi Onişenko, i-a solicitat instituţiei pe care o conduce să accelereze readucerea vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă, după ce a primit directive în acest sens direct de la premierul Rusiei, Vladimir Putin.

În aceeaşi zi, reprezentantul Federaţiei Ruse în cadrul negocierilor privind reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, a fost primit la Ministerul Afacerilor Externe al României, în pofida protestelor Transnistriei.

Experţii de la Chişinău văd o legătură directă între cele două evenimente, afirmând că în spatele lor se află Bruxellesul, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

Vinurile moldoveneşti care vor ajunge acum fără probleme pe piaţa rusă, gazul rusesc care s¬ar putea ieftini pentru Republica Moldova, dar şi ultimele iniţiative în reglementarea transnistreană – toate acestea trebuie analizate „la pachet”, sunt de părere experţii.

Potrivit politologului basarabean Viorel Cibotaru, răspunsul la întrebarea „ce doreşte Moscova să obţină de la Chişinău în schimbul favorurilor vinicol şi gazifer?” trebuie căutat pe linia Rusia-UE: tocmai acolo au loc adevăratele negocieri, iar ceea ce vrea să obţină Rusia pentru sprijinul acordat reglementării transnistrene se află nu la Chişinău, ci la Bruxelles.

Totodată, Cibotaru este de părere că relaţiile dintre Republica Moldova şi Rusia trec într-un alt nivel şi că după răcirea din 2003, când Chişinăul a refuzat să semneze proiectul propus de Moscova pentru reglementarea conflictului transnistrean, proiect cunoscut drept „planul Kozak”, ar putea începe o încălzire a relaţiilor.

„Planul Kozak” a fost aprobat la acea dată de preşedintele rus Vladimir Putin, însă a fost respins de preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Vremurile se schimbă, iar odată cu ele se schimbă şi modul de abordare a relaţiilor interstatale, afirmă directorul Centrului pentru studii strategice şi consultanţă politică Politkom, Anatol Ţăranu.

„Filat este un politician care vrea să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană, dar care conştientizează ce rol joacă Rusia şi nu poate ignora interesele acestei ţări în regiune, inclusiv cele geopolitice, pe care le va trata cu înţelegere./…/ Acest lucru a fost înţeles de Putin, căruia îi convine mai mult să aibă de-a face cu Filat, un politician previzibil, decât cu imprevizibilul Voronin”, subliniază Ţăranu.

În opinia lui Ţăranu, „Rusia tatonează noi abordări în realizarea noului său proiect eurasiatic, iar restabilirea relaţiilor cu Republica Moldova se încadrează în această linie”.

Totodată, Anatol Ţăranu este de părere că ceea ce se întâmplă la ora actuală pe linia Moscova-Chişinău constituie şi un semnal adresat Tiraspolului. „Fără îndoială, Moscova va continua să aibă relaţii speciale cu Transnistria, însă Putin dă clar de înţeles că de acum încolo aceste relaţii vor fi construite via Chişinău”, afirmă analistul.

Acest lucru este confirmat, în opinia lui Viorel Cibotaru, de faptul că problema transnistreană a fost discutată săptămâna aceasta la Bucureşti de reprezentantul Federaţiei Ruse în negocierile privind reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev.

O asemenea vizită a reprezentantului rus la Bucureşti a avut loc pentru prima dată de la izbucnirea conflictului, subliniază expertul, amintind că înainte împotriva ralierii României la negocieri se pronunţa vehement Tiraspolul, iar de opinia lui se ţinea cont.

Acum însă, „Rusia are un acord de cooperare în această direcţie cu UE, în speţă cu Germania, pe care a implicat-o preşedintele rus Dmitri Medvedev, dar şi Putin ţine cont de acest lucru”, subliniază Cibotaru.

În orice caz, constată Nezavisimaia Gazeta, majoritatea experţilor de la Chişinău sunt de părere că „în relaţiile dintre Moscova şi Chişinău începe o etapă calitativ nouă”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata