PKK aruncă în aer ultimele punţi cu Ankara

0 5

Ofensiva asupra posturilor militare turce din provincia Hakkari, la graniţa cu Irakul, în care au murit cel puţin 26 de soldaţi, este cel mai grav din 1993 al gherilei kurde împotriva armatei turce.

Atacul pare să fi dinamitat ultimele punţi dintre naţionalismul kurd şi guvernul de la Ankara. Cuvintele enigmatice lansate din închisoare de liderul său istoric, Abdallah Ocalan, sugerau că dialogul de pace nu poate fi reluat, decât dacă Turcia „deschide uşa”.

S-ar putea ca fondatorul PKK, care s-a ridicat împotriva puterii centrale în 1984, să se fi referit la scoaterea lui din închisoarea de extremă securitate de pe insula Imrali, din Marea Marmara, unde ispăşeşte din 1999 o condamnare pe viaţă, notează joi (20 octombrie 2011) ziarul El Pais.

Partidul Muncitorilor din Kurdistan /PKK/ şi-a reluat atacurile asupra forţelor de securitate turce după covârşitoarea victorie electorală din iunie a lui Recep Tayyip Erdogan, a treia consecutivă a premierului tuc, iar armata a răspuns de fiecare dată cu represalii dure împotriva bazelor gherilei din nordul Irakului, într-o dinamică „acţiune-reacţie”, care se succede de peste trei decenii.

Principala expresie politică a naţionalismului kurd, Partidul Păcii şi Democraţiei (BDP), a boicotat noul Parlament rezultat din urne, într-o strategie de ruptură cu statul.

Dar demararea procesului constituţional, promis de Erdogan, a presupus o nouă apropiere. Conducerea BDP, ale cărui relaţii cu aparatul militar al PKK s-au diluat în ultimii ani, s-a grăbit miercuri să-şi exprime nemulţumirea faţă de atacul militarilor turci în provincia de frontieră cu Irakul.

„Turcia are nevoie de pace, nu are altă opţine”, asigura liderul său naţionalist, Selahattin Demirtas. Când Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan a ajuns la putere în 2002, încă fumega politica pământului ars aplicată de armata turcă pentru a evacua satele din sud-estul Anatoliei şi a elimina bazele logistice ale gherilei.

Guvernul lui Erdogan a abolit starea de excepţie în vigoare în regiunea kurdă, dar căderea regimului lui Saddam Hussein şi consolidarea guvernului provinciei autonome din Kurdistanul kurd a dovedit repede insuficienţa măsurilor politice ale AKP.

Erdogan a schimbat strategia, orientându-se spre controlul politic al Kurdistanului turc, şi a fost pe punctul să-i reuşească în alegerile din 2007, când deputaţii săi au fost cei mai votaţi la Diyarbakir şi în alte circumscripţii graţie politicii sale de investiţii masive ale guvernului în regiune.

Dar cei peste 15 milioane de kurzi din Turcia i-au primit cu răceală pe candidaţii AKP la ultimele alegeri din iunie. Naţionalismul politic revendică înainte de toate învăţământul în limba kurdă şi recunoaşterea unei identităţi culturale proprii.

Însuşi Erdogan s-a confruntat cu această respingere la un miting desfăşurat la Hakkari, unde de abia a reuşit să strângă o mie de persoane, în timp ce toate magazinele din oraş erau închise în semn de protest faţă de vizita lui.

„Comunitatea kurdă îi cere socoteală lui Erdogan pentru că nu şi-a respectat promisiunile. În 2009 a anunţat Deschiderea Democratică, dar iniţiativa a fost paralizată”, spune Mehmet Yegin, expert în probleme kurde al Organizaţiei de Studii Strategice Internaţionale (USAK) din Ankara.

Fără a-şi soluţiona acasă dificila problemă kurdă cu greu poate aspira, emergenta Turcie a lui Erdogan, să devină un exemplu pentru ţările primăverii arabe, conchide ziarul.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata