Croaţia: Un fost general condamnat pentru crime de război, candidat la alagerile legislative

0 13
Un fost deputat croat, care ispăşeşte o pedeapsă pentru crime de război împotriva sârbilor, a fost propus în fruntea listei de candidaţi a unui partid regional pentru alegerile legislative din Croaţia, a anunţat duminică această formaţiune, citată de AFP.

‘În fruntea listei Alianţei democratice croate din Slavonia şi Baranja pentru viitoarele alegeri legislative (…) va fi fondatorul său şi fostul general Branimir Glavas’, a declarat Vladimir Sisljagic, liderul partidului HDSSB, la televiziunea naţională.

Formaţiunea de dreapta care vizează în principal alegătorii din estul Croaţiei, unde se află Slavonia şi Baranja, dispune de patru deputaţi în actualul parlament croat care numără 151 de locuri.

Branimir Glavas, fost general al forţelor armate croate, a fost găsit vinovat de justiţia din ţara sa pentru răpirea, torturarea şi asasinarea a cel puţin zece civili sârbi la Osijek, la începutul războiului din Croaţia (1991-1995).

El a fost condamnat în primă instanţă, în mai 2009 la Zagreb, la zece ani de închisoare. Pedeapsa sa a fost apoi redusă în luna iulie la opt ani de Curtea supremă croată.

El a reuşit însă să fugă în Bosnia vecină, unde a obţinut şi cetăţenia, cu puţin timp înainte de anunţarea verdictului în primă instanţă.

În decembrie anul trecut, justiţia bosniacă a confirmat în apel pedeapsa de opt ani de închisoare pentru crime de război pronunţată de justiţia croată în cazul lui Glavas. În virtutea unui acord între Zagreb şi Sarajevo, Branimir Glavas îşi ispăşeşte pedeapsa în Bosnia.

În Croaţia au fost anunţate alegeri legislative pentru 4 decembrie, însă preşedintele Ivo Josipovic trebuie să le convoace oficial. Croaţia ar urma să devină cel de al 28-lea stat membru al Uniunii Europene la jumătatea lui 2013.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.