Herman Van Rompuy va cumula preşedinţia Consiliului European cu cea a zonei euro

0
Liderii statelor membre ale UE, reuniţi duminică la Bruxelles, au decis ca preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy să conducă de asemenea şi reuniunile şefilor de stat şi de guvern din zona euro.

Concluziile summitului UE relevă că ”preşedintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro va fi desemnat de şefii de stat sau de guvern din zona euro în acelaşi moment în care Consiliul European îşi alege preşedintele şi pentru acelaşi mandat”.

”Până la următoarea alegere, preşedintele actual al Consiliului European va prezida reuniunile la nivel înalt ale zonei euro. Preşedintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro va informa în detaliu statele membre care nu fac parte din zona euro cu privire la pregătirea şi rezultatul respectivelor reuniuni la nivel înalt”, menţionează documentul.

Herman Van Rompuy i-a informat pe liderii statelor membre cu privire la stadiul lucrărilor referitoare la reuniunile la nivel înalt ale zonei euro din 23 şi 26 octombrie. Liderii europeni au convenit asupra necesităţii de a asigura coerenţa între activităţile zonei euro şi cele ale Uniunii Europene, respectând pe deplin integritatea UE în ansamblul său şi funcţionarea sa cu 27 de membri.

Conform aceluiaşi document, Comisia Europeană are responsabilitatea de a asigura respectarea de către toate cele 27 de state membre a legislaţiei UE, inclusiv a celei referitoare la piaţa internă, şi de a garanta condiţii de concurenţă echitabile la nivelul tuturor statelor membre, inclusiv al celor care nu fac parte din zona euro.

Şefii de stat şi de guvern din UE au luat act de intenţia liderilor ţărilor din zona euro de a reflecta asupra consolidării în continuare a convergenţei economice în cadrul uniunii monetare, a îmbunătăţirii disciplinei fiscale şi a aprofundării uniunii economice, inclusiv a explorării posibilităţii unor modificări limitate ale tratatelor.

”Consiliul European reaminteşte că orice modificare a tratatelor trebuie să fie hotărâtă de către cele 27 de state membre. Consiliul European va relua această chestiune în decembrie, pe baza unui raport din partea preşedintelui Consiliului European, în strânsă colaborare cu preşedintele Comisiei şi cu preşedintele Eurogrupului”, se mai menţionează în concluziile Consiliului European de toamnă.

Un nou summit al ‘Celor 27’ a fost convocat în mod extraordinar pentru miercuri seară, înaintea celui al liderilor ţărilor din zona euro consacrat luării unor decizii pentru soluţionarea crizei datoriilor, cum ar fi consolidarea Instrumentului European de Stabilitate Financiară (FESF) şi recapitalizarea băncilor din zona euro, măsuri considerate esenţiale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.