Mai aproape de dictatură, cu anvelope de iarnă

10 13

Bulucul de reglementări legale ce se abate constant de mai bine de douăzeci de ani asupra românilor pare a nu mai conteni. Şi nici nu o va face decât dacă societatea românească va aborda la un moment dat, într-un viitor – să sperăm luminos, un alt model de organizare. Ai spune că bravii noştri parlamentari şi guvernanţi (că doar şi Guvernul emite acte cu statut de lege) sunt ca o fabrică de pus la punct, de îmbunătăţit zi de zi mica noastră lume românească. Şi aşa ar fi, dacă actele normative emise de cele două entităţi ar fi armonizate cu realitatea înconjurătoare şi ar mai fi şi croite de o manieră menită să satisfacă fără echivoc interesele naţionale, protejând în primul rând valorile autohtone, în rândul cărora pe cea mai de sus treaptă ar trebui să regăsim populaţia.

 

Sigur că micimea caracterului celor ajunşi în bărcile puterii după 1990 a făcut ca populaţia să nu mai fie în centrul atenţiei în emiterea oricărui document cu putere de lege, nici măcar pe la mijloc, ci, de cele mai multe ori, la coada vacii.

Miza guvernării şi a legislativului a devenit repede propriul interes sau în cel mai bun caz interesele comune ale şleahtei de îmbuibaţi care s-au prins cu amândouă mâinile de ciolan şi, chiar dacă se mai ceartă de ochii lumii între ei, cooperează şi se sincronizează perfect în a-şi conserva şi dezvolta avantajele obţinute pe seama prostimii.

De ordonanţele guvernamentale cu valabilitatea de o zi, privind scutiri de taxe vamale la anumite transporturi care aşteptau semnalul verde de intrare în ţară ne amintim cu toţii, nu-i aşa? Sau de aditivarea obligatorie cu iod a sării de bucate? Ori a pîinii, cu fier şi acid folic? De taxa Bancorex inclusă în benzină?

Ei bine, de atunci şi până în prezent, uşurel, pâş-pâş, cei în cauză ne aduc zi de zi mai aproape de totalitarism, prin limitarea continuă a libertăţilor pe care românilor li s-a spus că le-au câştigat în 1989.

Ei dau stingerea până şi a firavei senzaţii de democraţie ce mai dăinuie, poate, pe aici, printre Carpaţi. Am asistat cu stupefacţie, rând pe rând, la restrângerea libertăţii presei, la limitarea libertăţii economice pe multiple planuri, la descurajarea liberei iniţiative prin legi locale şi chiar naţionale mafiote, la distrugerea legiferată a peste 100.000 de mici societăţi comerciale, cu celebra şi criminala taxă forfetară. Urmează să fie pus în discuţie până şi dreptul la vot, pe care aceiaşi netrebnici, că nu le pot spune altfel, vor să-l transforme în datorie cetăţenească.

Ei bine, ca şi când nu aveam destule obligaţii legale, iată că vajnicul şi competentul guvern Boc s-a gândit să ne mai facă o surpriză – cum altfel decât înfiorătoare – comunicându-ne voios, prin intermediul OG nr. 5/2011 că ne pasc amenzi de până la 4.000 de lei dacă îndrăznim să mai circulăm de la 1 noiembrie pe drumurile publice cu autovehiculele proprietate personală fără a le dota cu “încălţări” de iarnă. Şi nu orice fel, ci cu indicativul “mud and snow”.

E drept, reglementări similare sunt şi în Austria (1 noiembrie – 15  aprilie), Germania, Suedia (1 decembrie – 31 martie) , Elveţia (1 noiembrie – 15  aprilie), Letonia (1 decembrie – 1 martie), Finlanda (1 decembrie – 28 februarie). Nu însă şi în Franţa, Norvegia, Italia (unde e obligatoriu numai în regiunea Val D’Aosta, între 15 ocrombrie şi 15 aprilie), Olanda, Belgia, Polonia, Cehia, Danemarca etc., adică ţări în care iarna nu e neapărat o bagatelă.

N-ar fi o problemă, dar guvernanţii ar trebui să se mai uite din când în când şi la puterea de cumpărare mizeră a majorităţii românilor. În condiţia în care suntem, achiziţionarea unui set complet de 4 cauciucuri de iarnă nu e deloc floare la ureche pentru cei mai mulţi dintre noi. Iar cuantumul amenzilor e de-a dreptul… răpitor.

Ai zice, la prima vedere, că documentul se vrea un act de dreptate, să ne protejeze, să preîntâmpine accidente nedorite şi să împiedice astfel distrugeri şi pierderi materiale şi de vieţi omeneşti ori spitalizări costisitoare. E de necontestat că, vrând-nevrând, actul normativ are şi o astfel de componentă.

Dar dacă citim puţin nota de fundamentare ce stă în spatele hulitei ordonanţe, putem vedea că o greutate la fel de mare o are necesitatea suplimentării fondurilor destinate Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care de fapt apare prima pe lista motivaţiilor relative la necesitatea adoptării respectivului act normativ. Sumele ce vor fi căpătate de CNADR urmează, e drept, să fie folosite la finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale.

Cu alte cuvinte, hai să te protejez, popor român, pupa-te-aş pe portofelu’ ăla mic şi zburdalnic! Zău că-mi aduce aminte de cerşetorii ţigani, acest guvern de incapabili şi şmecheri: “dă şi la ăsta micu’ un leu, mânca-ţi-aş, să ia şi el o bomboană, o mentosană, ceva” .  Am o mare nelămurire totuşi: ce naiba face CNADR-ul cu banii ăia din cele DOUĂ taxe auto pe care ni le-au băgat pe gât guvernanţii, rovinieta şi taxa de drum din combustibilii auto?

Ion SCUTARU

 

loading...
Citește și
10 Comentarii
  1. Eu spune

    Bun articol!
    Nu uitati ca din 2013 va si a 3-a taxa de drum sub forma de placa directa pe tronson de autostrada. Romania va fi singura tara din lume cu 3 taxe separate pentru autostrazi…

  2. cosming spune

    Da cine’i fraier sa plateasca rovinieta aia ?! Am renuntat la plata acestui bir de 2 ani de zile. Degeaba platesc ca tot prin gropi merg cu masina.

  3. Dan spune

    si cum circuli tinere pe drumurile patriei noastre va vignieta , domnule CosminG ???
    cred ca ai un teanc de procese pe rol , asu mergi cu transportul in comun???

  4. LUCA spune

    incearca sa treci prin AUSTRIA sau GERMANIA si ai sa vezi acolo cum se intimpla. FINANCIARUL se pcupa de finante sau face politica ?

  5. doar un conducator spune

    a 3-a taxa de drum sub forma de placa directa pe tronson de autostrada se poate propune numai in cazul in care autostrazile au fost facute in parteneriat public, insa din cate stiu eu A2 este cu fonduri europene

  6. PeCeResoare spune

    Guvernantii mizeaza pe TVA – ul suplimentar ce va fi incasat din tranzactiile cu anvelopele de iarna. Punct. Nimic nu este in folosul cetateanului. Daca iarna asta vor fi mai multe accidente grave, „comise” de incaltati cu anvelope de iarna atunci ministrela BOA GIU si seful politiei rutiere ar trebui acuzati de omor prin imprudenta sau de omor din culpa.

  7. Unu Mic Si Rau spune

    Luca, nu mai compara mere cu pere. Mi se rupe de Germania sau Austria eu traiesc in Romania. Si in Romania platesc benzina ca in Austria sau Germania desii am salar de Romania. Mai ceva pentru tine. Un lucrator in Petrom in Romania castiga 700 de RON in mana. Eu cred ca unu din Austria sau Germania castiga macar 1000 de Euro. Fa si tu diferenta si ai sa vezi ca de fap[t suntem furati pe fata.

  8. mam mare spune

    domnule Ion SCUTARU ! daca ai scrie un articol ca acesta „in VEST” cred ca in secunda 2 ai zbura din Media!.imi face sila comentariul dvs…si instigare si prostie …

  9. vali spune

    Asa se-ntampla cand vreun „ales” isi deschide o afacere cu anvelope si vede ca nu-i prea merg vanzarile.

  10. dieter gross spune

    toata lumea uita aici de nebunia de acum citiva ani cu doua triunghiuri reflectorizante,cu trusa,vesta reflectorizanta…OBLIGATORIE…cea cu rotile de iarna este binevenita.de ce ?! pai destui de multi circula cu roti „obosite” la maxim.da este si o povara financiara pentru persoanele fizice,dar masina nu a fost o necesitate ,este un lux.ajutor imens este legea pentru cei ce lucreaza la firme unde primesti masina de serviciu (eu lucreaz la asemenea firma ;pe judetele Caras Severin si Timis) si credeti-ma ca fara roti de iarna in zona montana este foarte greu(Caras Severin)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata