Monica Macovei semnalează CSM tergiversarea în instanţă a dosarelor de mare corupţie

0 8
Europarlamentarul PDL Monica Macovei i-a transmis, duminică, o scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţius Dumbravă, în care aduce în atenţie problema lipsei de celeritate în judecarea dosarelor de mare corupţie, a lipsei de încredere în justiţie, precum şi necesitatea unei schimbări rapide şi profunde a Inspecţiei Judiciare în vederea responsabilizării magistraţilor.

Potrivit Monicăi Macovei, presa şi societatea civilă au relatat constant că judecarea unor dosare de corupţie, fraudă şi alte infracţiuni este tergiversată cu anii, cel mai adesea prin amânări repetate şi termene foarte lungi, existând pericolul ca multe dintre ele să ajungă la prescripţia răspunderii penale.

„În aprilie 2011, un fost deputat în Parlamentul României trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi condamnat, după primele două instanţe, la 3 ani de închisoare cu executare, a scăpat de pedeapsă prin împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale în timpul procedurii de recurs.

Trimis în judecată în mai 2006, dosarul a stat în prima instanţă 4 ani şi a trecut prin 47 de termene, cele mai multe fiind amânări. Deşi avertizaţi de procurorii anticoruptie, cei 3 magistraţi ai completului de la Curtea de Apel Bucureşti au dat iar amânări care au dus, în cele din urmă, la prescripţie. Inspecţia Judiciară nu a anunţat nicio măsură în acest caz”, afirmă Monica Macovei.

Un alt exemplu la care face referire europarlamentarul democrat-liberal este dosarul Rompetrol, în care „Tribunalul Bucureşti a constatat, la 21 octombrie 2011, că pentru două din faptele penale pentru care sunt acuzaţi inculpaţii răspunderea penală s-a prescris. Dosarul se află în instanţa din septembrie 2006, adică de 5 ani”.

Monica Macovei invocă statisticile în domeniu potrivit cărora peste 20 de dosare de corupţie sau fraudă sunt în instanţă de circa 4 ani sau mai mult, iar alte circa 20 de dosare sunt în instanţă de mai bine de 2-3 ani şi în niciunul dintre acestea nu există o hotărâre în prima instanţă.

„Cazul Voicu, care a adus la lumină o întreagă reţea pentru influenţarea justiţiei de către oameni politici, nu a generat, aşa cum ar fi fost normal, măsuri dure ale CSM de sancţionare şi curăţare a sistemului de justiţie. Cristian Jipa – un exemplu de magistrat implicat în acest caz – a primit o sancţiune nesemnificativă de tăiere cu 15% a salariului pe 3 luni, iar ulterior s-a pensionat”, exemplifică Macovei.

Europarlamentarul aminteşte că în raportul de monitorizare pe justiţie al Comisiei Europene dat publicităţii în vara acestui an se arată că deşi Inspecţia Judiciară a CSM a analizat un eşantion de dosare de corupţie la nivel înalt cu termene de judecata amânate, nu a formulat concluzii sau recomandări semnificative cu privire la practica judiciară.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata