Muammar Gaddafi a fost localizat cu ajutorul serviciilor secrete germane

0 5
Dictatorul libian Muammar Gaddafi a fost localizat cu ajutorul serviciilor secrete germane BND, care ştiau de câteva săptămâni unde se ascunde acesta, transmite sâmbătă EFE, care citează informaţii publicate de săptămânalul german Der Spiegel.

Publicaţia germană mai scrie că BND cunoaştea amplasarea exactă în Syrta a lui Gaddafi datorită unei reţele de informatori foarte bine pusă la punct, pe care o are în regiune. Der Spiegel subliniază că serviciile germane de informaţii nu au furnizat aliaţilor coordonatele exacte ale locului în care se afla Gaddafi, dar că datele oferite au fost suficiente pentru a-l localiza cu precizie.

Săptămânalul german aminteşte totodată că nu este pentru prima oară când BND intervine discret într-un război sau într-un conflict şi că a mai făcut acest lucru în Irak, în 2003, în pofida opoziţiei exprimate de cancelarul german de la acea vreme, Gerhard Schroeder, care nu a dorit ca Germania să participe la invazia condusă de SUA.

Cu acel prilej, BND a oferit serviciilor secrete americane date precise asupra potenţialelor obiective militare din Bagdad, pentru a facilita raidurile aeriene efectuate de americani.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata