România ar putea deveni un exportator de energie dacă ar fi aplicate politicile corecte, declară Jeffrey Franks

0
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, consideră că România ar putea deveni un exportator de energie dacă ar fi aplicate politicile corecte şi dacă autorităţile ar şti să atragă investiţiile necesare în acest domeniu.

„Energia este unul dintre domeniile în care este cea mai mare nevoie să se înregistreze progrese. Vânzarea pachetelor minoritare şi a celor majoritare de acţiuni în companiile energetice ar trebui să se facă mai rapid, iar reforma legislativă în acest sector trenează şi chiar a rămas în urma programului stabilit.

România ar putea foarte bine să devină un exportator de energie, în loc să rămână un importator, dacă ar fi aplicate politicile corecte şi dacă autorităţile vor şti să atragă investiţiile necesare de mai multe miliarde de euro. Dar investiţiile vor veni în România numai atunci când preţurile la energie vor fi cele corecte, când competiţia va fi onestă şi când climatul de afaceri va deveni favorabil”, a declarat şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks.

În ceea ce priveşte reforma în întreprinderile cu capital de stat din România, şeful FMI pentru România apreciază că în unele au fost făcute progrese substanţiale, însă în altele au mai rămas multe lucruri de făcut.
„Reforma în întreprinderile cu capital de stat avansează în mod diferit, de la o companie la alta.

În unele cazuri, înregistrăm realizări substanţiale, în altele rămân încă multe lucruri de făcut. Îmi dau seama că unele dintre aceste reforme dau naştere la controverse politice şi sunt dificil de îndeplinit, din motive tehnice. Este, însă, esenţial ca ele să avanseze cât de repede este posibil, păstrând o atitudine rezonabilă, astfel încât să stimuleze creşterea şi să permită economiei să devină cât mai puţin vulnerabilă la şocuri”, a subliniat Jeffrey Franks.

Companiile de stat monitorizate în acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) trebuie să-şi reducă pierderile până la patru miliarde de lei la finele lui 2011, de la 6,6 miliarde de lei la finele lui 2010. De asemenea, arieratele companiilor de stat trebuie să coboare la 16 miliarde de lei la sfârşitul acestui an, de la 19,7 miliarde lei la finele lunii iunie 2011.

‘În cazul în care una din companiile de stat este lichidată, pachetul majoritar de acţiuni este privatizat sau fuzionează cu o altă companie care nu este inclusă pe listă, cifra va fi ajustată prin scăderea ţintelor convenite pentru firma respectivă’, se precizează în memorandumul convenit de România cu FMI.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.