Traian Băsescu: Toate analizele arată că ar fi extrem de greu să susţinem financiar un deficit de 3%

0
Preşedintele Traian Băsescu susţine că toate analizele făcute cu premierul Emil Boc şi cu Ministerul de Finanţe arată că ar fi extrem de dificil pentru România să susţină un deficit bugetar de 3% din PIB, menţionând că va sublinia la Consiliul European de toamnă faptul că ţara noastră nu mai poate suporta efectele pe care le are lipsa luării unor decizii în statele din zona Euro.„Aţi văzut toţi estimarea de creştere economică în scădere pentru toate statele, ceea ce va afecta consistent şi România pentru anul 2012, iar acesta este numai efectul neluării la timp a măsurilor necesare, în primul rând în zona Euro şi în alte state din Uniunea Europeană, dar în primul rând în zona Euro.

Ori, această abordare o voi avea şi la Consiliu, şi la Consiliul PPE pregătitor Consiliului de mâine. Vă pot spune doar ca o informaţie, aşa, toate analizele pe care le-am făcut şi cu domnul prim-ministru, cu Ministerul de Finanţe, ne arată că datorită condiţiilor de creştere a costului finanţării, practic, ar fi extrem de greu să susţinem financiar un deficit de 3%, datorită dobânzilor foarte mari care se percep acum la credite şi datorită lipsei banilor. Ori, lucrurile acestea nu mai pot fi lăsate la întâmplare şi pe amânări.

Vom fi extrem de fermi în a susţine decizii la acest Consiliu, şi dacă este nevoie, ne mai întâlnim o dată săptămâna viitoare, dar nu se mai pot tergiversa măsurile din punct de vedere al efectelor asupra României”, a declarat Băsescu, sâmbătă, înaintea plecării la Consiliul European de toamnă.

El a ţinut să precizeze că România nu-şi permite să dea „lecţii globale” sau să spună ce au alţii de făcut, dar are obligaţia de a le transmite partenerilor din UE că suntem o ţară care şi-a făcut datoria.

„Suntem o ţară care şi-a făcut datoria, şi-a plătit factura proastei guvernări din 2007 şi 2008 în 2009 şi 2010, dar nu mai putem susţine, nu mai putem suporta şi lipsa de decizii la nivel european, pentru că degeaba se formează un club elitist al celor din zona Euro, că economia României este foarte legată de ce se întâmplă în zona Euro. Ei nu pot face abstracţie că statele non-Euro sunt profund afectate de indeciziile din zona Euro”, a punctat Băsescu.

El a mai precizat că la Consiliul European de toamnă se va stabili şi mandatul Uniunii Europene pentru întâlnirea G20, şi de asemenea mandatul pentru conferinţa legată de schimbări climatice, care va avea loc în noiembrie.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.