Influenţa Teheranului în Irak este mai puternică decât cea a SUA

0 7

Graţie răsturnării lui Saddam Hussein – cel mai mare inamic al Iranului – influenţa Teheranului în Irak este mai puternică decât cea a Statelor Unite, relatează The Guardian în ediţia de duminică (23 octombrie 2011).

Războiul din Irak s-a terminat. Copleşit de ştirile care proveneau din Libia, Barack Obama a anunţat vineri tărziu că toate trupele americane vor părăsi Irakul până la 31 decembrie.

Preşedintele a făcut anunţul cu o faţă curajoasă, susţinând că a îndeplinit promisiunea electorală de a pune capăt războiului, deşi, în realitate, el sprijinise efortul Pentagonului de a ajunge la o înţelegere cu premierul irakian Nouri al-Maliki de a menţine bazele şi pe cei câţiva mii de soldaţi americani pe termen nedefinit.

Discuţiile au eşuat însă, deoarece membrii parlamentului, apropiaţi de Moqtada al-Sadr, şi alţi naţionalişti irakieni au insistat ca trupele americane să fie supuse legii irakiene. În fiecare ţară în care staţionează cu baze, Statele Unite insistă asupra imunităţii juridice a personalului militar şi refuză s㬺i lase trupele judecate de către străini.

În Irak problema este însă deosebit de sensibilă după asasinarea, de către americani, a numeroşi civili şi după scandalul de la Abu Ghraib, în care prizonierii irakieni au fost umiliţi sexual de către personalul american. În plus, în aproape toate cazurile în care instanţele din SUA au judecat militari americani, soldaţii au fost achitaţi sau au primit pedepse cu închisoarea relativ scurte.

Retragerea finală a trupelor marchează o înfrângere completă pentru proiectul lui Bush în Irak. Marele plan neoconservator de a folosi invazia din 2003 pentru a transforma ţara într-o democraţie pro-occidentală sigură şi totodată o garnizoană pentru bazele americane, care ar putea pune presiune asupra Siriei şi Iranului, a eşuat.

Speranţele lor de a face din Irak un model democratic pentru Orientul Mijlociu au fost retezate brutal. Instabilitatea şi vărsarea de sânge pe care Statele Unite le-au dezlănţuit în Irak au fost exemplul pe care arabii au căutat să-l evite, nu să-l copieze.

Dorinţa autonomă de a alege democraţia, care a cuprins în acest an Egiptul şi Tunisia, a făcut mult mai mult pentru a stimula regiunea şi a subminat dictaturile sale decât orice au făcut SUA în Irak.

Atunci când „primăvara arabă” a început, guvernul irakian s-a trezit în defensivă după ce demonstranţii au ieşit în stradă la Bagdad şi Basra pentru a protesta împotriva autoritarismului lui Maliki şi a reprimării de către guvernul său, susţinut de americani, a activităţii sindicale. Maliki a găzduit două delegaţii ale guvernului sirian în această vară şi a refuzat să critice faptul că Bashar al¬Assad a tras în protestatari.

Pe de altă parte, cea mai mare înfrângere pe care au suferit-o neoconservatorii este faptul că, graţie răsturnării, de către George W. Bush, a lui Saddam Hussein – cel mai mare inamic al Iranului – influenţa Teheranului în Irak este azi mult mai puternică decât cea a SUA.

Chiar dacă Iranul nu mai controlează Irakul, Teheranul nu mai are niciun motiv să se teamă de vecinul său vestic, în condiţiile în care la Bagdad conduce un guvern dominat de şiiţi, format din partide ai căror lideri au petrecut ani lungi de exil în Iran sub regimul lui Saddam sau, au trăit acolo până recent, cum este cazul lui al-Sadr.

Una dintre lecţile-cheie pe care ar trebui să le ofere Irakul este că a deplasa trupe occidentale, într-un război străin, în special într-o ţară musulmană, este iraţional.

Acest aspect pare însă să fi fost învăţat atunci când SUA, oficialii britanici şi francezi au cerut Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite în luna martie să autorizeze campania din Libia, promiţând însă că nu vor exista trupe la sol şi nicio ocupaţie a forţelor străine.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata