Jean Clottes a descoperit în România cele mai vechi picturi rupestre din Europa centrală

0
Arheologul Jean Clottes, expert în picturi rupestre, a participat la o misiune în România în peştera din Coliboaia unde a făcut o descoperire importantă, scrie ziarul Dépeche du Midi în ediţia de luni.
Datorită metodelor actuale de datare, el a putut să stabilească că picturile rupestre din peşteră datează de peste 30.000 de ani, adică ele sunt mai vechi decât desenele din peştera Niaux. Ar fi vorba de cele mai vechi picturi rupestre descoperite în Europa centrală. Clottes a precizat: ‘Constatăm existenţa, din vremuri foarte îndepărtate, a unei comunităţi de practici şi probabil de credinţe la nivelul întregii Europe. Ceea ce este un rezultat important’.

Gravurile au fost descoperite în 2010 de o misiune de speologi franco-română. Atunci au fost prelevate probe care au fost trimise în Franţa pentru a fi datate pe bază de radiocarbon.

Picturile rupestre reprezinta diverse animale, dupa unii specialisti fiind vorba de un bizon, un cal, o felina, un cap de urs si doi rinoceri. De asemenea, au mai fost descoperite oseminte si urme de gheare ale ursului de pestera (ursus spealeus).

Pestera Coliboaia se afla situata in Valea Sighistelului (judetul Bihor), la o altitudine de 560 m si cu 120 m in amonte de Pestera Magura. La ea se ajunge din satul Sighistel, situat in apropiere de Beius.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.