LECŢIA DE SĂNĂTATE: Critica şi auto-critica – factori care alimentează depresia

0 9

„Oh, ce prost eşti!”
„Chiar nu poţi să-ţi ţii gura închisă niciodată?”
„Da, desigur, desenul tău e bun, dar niciodată nu o să fii un Picasso!”
„Nu vei fi niciodată îndeajuns de bun să cânţi la flaut în public”
„Nu te mai lăuda atât. Nimeni nu vrea să te asculte cum vorbeşti despre tine.”

Oare se regăsesc aceste fraze în „coloană sonoră” din mintea unora dintre noi?

Atunci când auziţi critici de la părinţi sau profesori, mesajul rămâne imprimat şi trebuie în mod intenţionat să îl scoateţi din minte. Dacă sunteţi deprimaţi, atunci aceste mesaje par a se repeta încontinuu.

Aceasta până când ajungeţi adulţi şi nu mai aveţi nevoie să auziţi aceleaşi cuvinte de la cineva din exterior, dar cu toate acestea veţi purta acea voce negativă în mintea dumneavoastră tot timpul.

Ajungeţi să vă criticaţi singuri fără nici un ajutor din partea cuiva, şi acest lucru vă descurajează atunci când vine vorba de a încerca ceva nou sau a face faţă unei provocări, scrie Psychologytoday.com într-un articol al doctorului în psihologie Margaret Wehrenberg, specializată în tehnici de management a depresiei.

Cu un nivel al energiei foarte scăzut, apărut odată cu depresia, auto-critica vă privează de orice fel de motivaţie care v-ar putea scoate din această stare.

Luaţi în considerare impactul acestui lucru. Toată lumea are nevoie de un pic de curaj pentru a-şi pune în valoare forţele binelui, existente în fiecare dintre noi. Pentru a vă exprima ideile într-o şedinţă sau a vă arăta  partea creativă (prin desen sau scris), este nevoie de curaj şi încredere, este nevoie să vă acordaţi şansa de a arăta ce sunteţi în stare să faceţi şi să aveţi răbdare să vedeţi cum vor înflori acţiunile voastre.

Dacă aţi fost bombarbaţi permanent cu obişnuita critică părintească, sau mai rău, cu apatie faţă de eforturile dumneavoastră de a face ceva nou şi diferit, atunci dorinţa şi disponibilitatea de a încerca pur şi simplu se erodează. La un moment dat, vă asaltează criticile din minte şi astfel vă descurajaţi.

Iată un efect al remarcilor descurajatoare din copilărie: adoptarea „vocii tăcute” atunci când, de fapt, cereţi atenţie. Mary de exemplu, ştia că va avea probleme să se califice pentru o promoţie, deoarece simţea un blocaj în a le împărtăşi colegilor săi sau şefilor despre un succes.

În explorarea reticenţei sale de a povesti altora despre activitatea sa bună, aceasta îşi aminteşte de momentul în care, la 10 ani, s-a dus şi i-a arătat mamei sale cu încântare un eseu pentru care a primit nota 10 cu felicitări. Mama ei, fără a spune vreun cuvânt, a aruncat lucrarea la gunoi şi i-a spus să se ducă să aşeze masa pentru cină. Mary a purtat cu ea toată viaţa acel non-răspuns, ca dovadă fiind această credinţă că orice efort al său este ne-remarcabil şi nu reprezintă un motiv de mândrie sau, mai bine-zis, de împlinire.

Este posibil să fi fost învăţaţi că încrederea în sine sau acceptarea laudelor de la alţii înseamnă a fi îngâmfat. Din contră, aprecierile reale şi sincere te fac mai puternic atunci când le primeşti cu deschidere.

Aprecierea pentru o realizare reală oferă mai departe curajul de a încerca. Fiecare dintre noi a simţit asta măcar o dată sau a văzut efectul extraordinar atunci când i-a încurajat pe oamenii dragi să încerce să-şi depăşească limitele, să accepte provocările sau pur şi simplu să încerce mai mult.

Atunci când copiii cred că eforturile lor îi fac pe părinţi să se bucure şi să fie mândri, nu se vor opri din încercarea de a face acest lucru. Se vor implica şi mai mult în activităţi care să le aducă o astfel de reacţie pozitivă, vor dori singuri să depună şi mai mult efort, fără ca acest lucru să le fie impus.

În plus, mai avem de învăţat o lecţie: să găsim puterea de a recunoaşte o apreciere pozitivă şi de a o asimila, atunci când o auzim, şi chiar atunci când ne oferim singuri o vorbă bună. Acest lucru poate fi mult mai dificil de realizat când suntem deprimaţi.

În starea de deprimare, este mult mai greu să identifici şi să elimini impactul descurajant al criticilor interioare şi să-l înlocuieşti cu efectul benefic al aprecierilor pozitive.

Este important şi necesar să se identifice mai întâi vocea negativă pentru a o putea şterge şi pentru a o înlocui cu o voce pozitivă.

Va trebui să vă folosiţi creierul pentru a face acest lucru posibil. Creierul se opreşte la negativism şi astfel energia necesară pentru a lupta împotriva sentimentelor negative este destul de limitată, aşa că va trebui să decideţi cum folosiţi resursele în avantajul dumneavoastră.

Puteţi începe astfel procesul de încurajare:

1. Luaţi o decizie raţională că auto-critica este o pierdere de timp, care nu face decât să vă descurajeze şi să vă pună piedici în efortul de a vă reechilibra

2. Faceţi o alegere rezonabilă: Credeţi cu adevărat că o să deveniţi mai motivaţi datorită criticilor sau datorită aprecierilor încurajatoare?

3. Luaţi decizia să credeţi în adevăr: atunci când depuneţi un efort şi faceţi progrese, chiar meritaţi să vă simţiţi mulţumiţi şi mândri de realizare

4. Apoi, faceţi o înţelegere cu voi înşivă:  să observaţi ce se întâmplă când munciţi din greu, repetaţi din greu, sau depuneţi orice fel de efort creativ. Observaţi cum vă simţiţi când vedeţi un progres după un efort depus. Ceea veţi sesiza este că vă simţiţi bine.

5. Apoi, dacă acea voce interioară începe să vorbească într-un mod critic că ceea ce aţi realizat nu este destul de bun, înlocuiţi-o cu o voce intenţionată care spune: „progresez, şi asta este foarte bine, şi pot încerca şi mai mult atunci când voi fi pregătit”.

Atunci când conectaţi realizările cu sentimentul de bine şi recunoaşteţi cum vă simţiţi după ce vă încurajaţi, sunteţi pe drumul cel bun în a elimina impactul auto-criticii asupra depresiei. O să simţiţi mai multă motivaţie şi energie.

Indiferent a cui voce se află pe „coloana sonoră” din capul nostru, o putem înlocui cu o nouă melodie plină de încurajări şi aprecieri.

Dacă tot trebuie să auzim tot timpul o voce în mintea noastră măcar să fie una care ne dă curaj!

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata