Mai mult de 80% dintre pădurile virgine din România sunt în pericol de a fi distruse legal

1
Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, la ora actuală, nicio formă de protecţie şi sunt în pericol de a fi distruse în mod legal, a avertizat, marţi, într-un comunicat de presă, organizaţia WWF România cu ocazia lansării campaniei „Salvaţi pădurile virgine”.Scopul noii campanii lansate alături de ambasadorii şi susţinătorii organizaţiei WWF România este de a pune sub protecţie cele 250.000 de hectare de păduri virgine din ţara noastră, printre ultimele din Europa.”Deşi salvarea pădurilor şi conservarea biodiversităţii din ţara noastră reprezintă o misiune importantă, putem afirma că prioritatea zero a acestei misiuni o constituie pădurile virgine. Această parte a naturii nu va putea fi reconstruită niciodată şi, odată pierdută, rămâne pierdută pentru totdeauna.

Având în vedere că suntem printre ultimii europeni care ne mândrim cu o asemenea comoară, este obligaţia noastră morală de a păstra aceste ţinuturi intacte şi de a lăsa o bucăţică de sălbăticie şi copiilor noştri”, a spus Magor Csibi, director WWF România.

Pe de altă parte, organizaţia ecologistă consideră că 65% dintre pădurile virgine rămase în Europa (exceptând Rusia) sunt bunuri cu valoare de patrimoniu.

În plus, din cauza gospodăririi iraţionale din ultimele decenii, pădurile virgine au dispărut în ţările dezvoltate, iar în ecoregiunea Dunăre-Carpaţi acestea constituie mai puţin de 0,3% din suprafaţa totală. Eco-regiunea carpatică încă mai găzduieşte 322.000 hectare de astfel de păduri, dintre care marea majoritatea sunt în România.

WWF a înaintat o petiţie către Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin care solicită să ia măsurile necesare pentru protejarea acestor păduri în cel mai scurt timp.

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea organizaţiei la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Merlan Eugenia spune

    Iubesc natura,sunt nascuta la munte si ma doare atunci cand oamenii nu protejeaza ceea ce este frumos , salbatic.Nu stiu de ce pe unde trece omul trebuie sa fie culcat totul la pamant. Da,sunt de acord cu protejarea padurilor,a locurilor salbatice cu tot ce a creat Dumnezeu: flora, fauna.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.