Primii paşi ai unei UE cu mai multe niveluri

0

Dacă UE va supravieţui unei crize financiare care este un fel de război modern, va avea o altă faţă.

Teoretic, se va naşte o Europă cu mai multe niveluri, cu un miez interior bazat pe euro şi instituţii parţial separate de cele ale Europei în format de 27.

Într-un cerc exterior, vor rămâne statele membre ale pieţei unice, dar nu şi ale monedei unice. Pentru federalişti, un „nucleu dur” al euro poate fi şi o ocazie.

Într-o viziune diferită, există riscul ca crearea unei UE de acest gen – atât de diferenţiată în interior – să nu ajungă să prejudicieze piaţa unică, afectând astfel unul dintre punctele forte ale economiei europene, se arată într-o analiză de luni (24 octombrie 2011) publicată de ziarul la Stampa.

Summitul de duminică este primul summit european care se închide pentru a deschide un al doilea, miercuri. În cele trei zile rămase, Angela Merkel va trebui să prezinte acasă – Comisia pentru buget din Bundestag – pachetul de salvare a euro.

La summitul de la Bruxelles, abordarea germană a prevalat asupra punctelor cruciale ale agendei. Singura Europă posibilă pare a fi una care depinde de politica internă a Germaniei: ţara din centru, economic mai puternică, dar cu un leadership ce are mâinile legate de propriul Parlament.

În Europa „germană”, care este pe cale să se nască din criza datoriilor, Franţa este doar în aparenţă un partener „egal”. În realitate, Berlinul cântăreşte mult iar Parisul prea puţin pentru a produce un directorat eficient. Ceilalţi au un rol minor (nordicii), sunt paralizaţi de datorii (ţările mediteraneene), au ales să rămână în afara tuturor acestor lucruri (Marea Britanie) sau să aştepte (Polonia).

Europa germană se naşte, în sens propriu, „by default”: nu atât incapacitatea de plată parţială a unei ţări periferice precum Grecia, cât evaporarea politică a unei serii de alţi actori europeni tradiţionali.

În „Comitetul de la Frankfurt” care a luat locul celor şase vechi state fondatoare, instituţiile comune stau alături de „Merkozy”, perechea inegală. Dar Comisia Europeană începe să arate mai mult ca un secretariat tehnic decât ca potenţialul guvern al UE.

Consiliul European reflectă existenţa acestei ierarhii, de care viitorul „Mister Euro” va trebui să ţină seama, iar BCE rămâne pe o poziţie ambiguă. Banca de la Frankfurt a intervenit pentru a tampona criza datoriilor, dar ea nu poate asuma rolul – aşa cum ar dori cei care cred într-o Uniune fiscală – de „creditor de ultimă instanţă”.

Această fotografie a raporturilor de forţă nu elimină punctul esenţial: Uniunea monetară va putea depăşi criza actuală numai dacă ţările care o conduc astăzi, Germania în primul rând, vor creşte rata lor de solidaritate şi numai dacă ţările îndatorate vor creşte rata lor de credibilitate (reforme) şi disciplina lor bugetară.

Din acest punct de vedere, dublul summit din aceste zile marchează un progres potenţial, cel puţin pe hârtie. Deoarece, prin soluţii precum recapitalizarea băncilor, întărirea fondului de salvare a statelor, restructurarea datoriilor greceşti, angajamentele economiilor vulnerabile, compromisul de la baza Uniunii monetare – dintre solidaritate şi disciplină – redobândeşte un sens.

Sunt suficiente aceste decizii pentru a calma pieţele? Răspunsul sincer este: doar parţial şi numai pentru un timp”. Pentru o soluţie structurală este nevoie de mai mult.

Ar fi nevoie, probabil, de un salt de calitate spre coordonarea fiscală, iar emiterea comună de titluri europene (faimoasele eurobonduri) ar fi primul pas. În realitate, condiţiile politice pentru o astfel de evoluţie nu există încă, ci, dimpotrivă, există o neîncredere reciprocă remarcabilă, aşa cum a demonstrat-o atmosfera urâtă de la Bruxelles.

Pentru moment, incapabili de răspunsuri structurale la ei acasă, europenii caută remedii în afară, printre care noi credite dinn partea ţărilor bogate în rezerve financiare, cum ar fi China şi emiratele din Golf. Este o soluţie care are costuri politice, puţin discutate, pentru UE, dar care sunt considerate inferioare poverilor economice ale unei soluţii europene.

Există unii care cred că Germania are în buzunar un Plan B – crearea unui „mic” Euro al Nordului, epurat de datoriile mediteraneene. Teza nu este convingătoare: este adevărat că o parte din elita germană a avut întotdeauna obiective de acest gen, dar tot atât de adevărat este că pentru Germania costul unei fracturi a euro va fi mai mare decât avantajele.

Proiectul lui Merkel nu este de a dezmembra zona euro, ci de a o reface, în condiţiile germane: fără a împovara prea mult proprii contribuabili şi impunând norme mai stricte ţărilor cu datorii, cu sancţiuni automate şi noi puteri de intervenţie în politicile interne.

Eroziunea suveranităţii naţionale în materie de buget devine una dintre consecinţele datoriilor suverane. Acest lucru înseamnă că reformele care lipsesc în Europa de astăzi, au un preţ politic crescând şi nu doar un preţ economic.

Planul A al Germaniei este de a ancora această Europă „în manieră germană” la o reformă ulterioară a tratatelor, lucru care, deşi pare absurd, reflectă foarte bine concluzia pe care cancelarul german a tras-o din criza din Grecia şi împrejurimi: sunt necesare norme mai stricte şi cu caracter mai obligatoriu, pentru a evita ca Uniunea monetară să nu treacă din criză în criză. Dar dacă preţul va fi un deceniu de austeritate, este posibil ca Europa „germană” să nu se dovedească durabilă în timp.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.