Republica Moldova: Filat amână remanierile de guvern, anunţate anterior, până la alegerea preşedintelui

0
Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a anunţat marţi că amână remanierile de guvern anunţate anterior până la alegerea preşedintelui.

El a declarat că remanierile sunt necesare, dar acest proces va fi lansat atunci când va fi ales preşedintele, inclusiv pentru că acestea, potrivit legislaţiei, trebuie să fie coordonate cu şeful statului.

În acelaşi timp, el a reiterat necesitatea demiterii procurorului general, aşa cum a cerut recent în plenul parlamentului.

Referindu-se la alegerea preşedintelui, Filat a declarat că Marian Lupu rămâne candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), cu condiţia ca acesta să beneficieze de sprijinul necesar pentru a fi ales. În caz contrar, el a spus că este necesar de identificat o candidatură care va fi susţinută de cel puţin 3/5 din deputaţi, aşa cum cere Constituţia.

Vlad Filat, care conduce un guvern de coaliţie, a anunţat încă în vara acestui an că va iniţia remanieri, ceea ce a provocat nemulţumirea celorlalte două partide din AIE. Între timp, parlamentul a decis săptămâna trecută că alegerile pentru funcţia de preşedinte se vor desfăşura la 18 noiembrie, dar, cel puţin deocamdată, nu a fost identificată o candidatură care ar avea sprijinul a cel puţin 3/5 din deputaţi.

În plus, Alianţa pentru Integrare Europeană se confruntă cu neînţelegeri interne, care ar putea conduce la destrămarea acesteia. Dacă parlamentul nu va alege preşedintele, acesta va fi dizolvat şi vor f organizate noi alegeri anticipate

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.