Traficanţii de femei trebuie anihilaţi precum traficanţii de droguri: cu pedepse exemplare şi confiscarea bunurilor

0

Iana Matei a înfiinţat în România un adăpost pentru minorele care reuşesc să scape după ce au fost vândute şi forţate să se prostitueze la Milano, Paris sau Hamburg. Ea a explicat pentru revista italiană L’Espresso cum funcţionează exploatarea lor.

Singurul lucru care ar ajuta, dar care nu se face încă, în opinia sa, este să fie anihilaţi cei care investesc în această afacere. Revista i-a luat un interviu în ultimul număr, la Roma, unde Matei s-a aflat pentru a-şi prezenta cartea „Minorenni in vendita” /Minori de vânzare, Editura Corbaccio/, publicată în Italia zilele acestea.

În vârstă de 53 de ani, românca Ioana Matei este o femeie care a avut mai multe vieţi. Laureată în psihologie, disidentă pe vremea dictaturii lui Ceauşescu, ea a trăit timp de zece ani în Australia, unde s-a apropiat de lumea copiilor străzii, mulţi provenind din familii aborigene.

Revenită în România, a continuat să se ocupe de copiii abandonaţi. Este directoarea Fundaţiei ‘Reaching Out’ din Piteşti, Centru pentru protecţia şi asistenţa victimelor traficului de persoane.

Cu 12 ani în urmă, poliţia a apelat la ea cerându-i să ia în plasament trei adolescente prostituate, în vârstă de 15-16 ani, care au reuşit să fugă de proxeneţii lor.

Acest lucru a determinat-o să înfiinţeze primul adăpost pentru foste prostituate minore din ţara sa, dar a devenit şi o expertă de renume internaţional privind traficul cu fiinţe umane, copii şi fete, care străbate Europa de la Est la Vest şi care este una dintre marile afaceri ale crimei organizate.

Cartea spune povestea unor fete primite în adăpostul Ianei, dar este, de asemenea, o analiză foarte detaliată a traficului cu minore prostituate din România spre ţări precum Italia, Germania, Franţa. Fenomenul, vast şi în creştere, pare să fi fost subestimat de autorităţile române, dar şi de cele europene.

Solicitată să comenteze acest lucru, Matei a precizat că acum există o percepţie privind amploarea fenomenului. Se estimează că femeile care se prostituează în Europa de Vest se cifrează la aproximativ 300.000. O parte dintre aceste fete este alcătuită din minore.

Pe traficanţi îi costă în jur de 800 de euro să scoată o femeie din România şi câştigă până la 30.000 de euro atunci când o predau unui intermediar în Italia sau Germania. O minoră poate fi vândută de mai multe ori, fiind o afacere optimă pentru proxeneţi. Preţul mediu este de aproximativ 30 de euro raportul sexual iar ele lucrează în fiecare noapte cu mulţi clienţi.

UE este conştientă de gravitatea traficului cu fiinţe umane, dar nu a pregătit încă mijloace eficiente. Lipseşte voinţa politică pentru a face acest lucru, în opinia activistei.

Traficanţii de femei trebuie anihilaţi precum traficanţii de droguri: cu pedepse exemplare şi confiscarea bunurilor. În loc să se concentreze asupra celor care exploatează fetele, dezbaterea publică se împotmoleşte în acelaşi punct: legalizarea sau nu a prostituţiei. Accentul se pune pe prostituate, nu pe cine le exploatează, a subliniat Matei.

Potrivit L’Espresso, traficul cu minore şi în general piaţa ilegală a prostituţiei a cunoscut o creştere mare după aderarea României la UE, iar strategiile traficanţilor au ajuns tot mai sofisticate.

Matei precizează că fenomenul s-a născut în anii ’90, după căderea dictaturii, dar s-a intensificat după aderarea la UE, deoarece fără controale la frontiere este mult mai uşor să deplasezei fetele de la o ţară la alta.

Noua destinaţie este reprezentată de ţările din Europa de Nord, de la care traficanţii se aşteaptă să obţină profituri mai mari decât cele deja realizate în Italia, Germania şi Franţa, până în prezent principalele „pieţe”. Totodată, s-au schimbat şi tehnicile de ademenire ale minorelor. Cea mai populară în prezent, mai ales în Italia, este cea numită a „lover-boy”.

Solicitată să detalieze, Matei a explicat că un tânăr român începe să curteze două sau trei fete în acelaşi timp, fără ca ele să ştie una de alta. Le face cadouri, le scoate în oraş iar atunci când se îndrăgostesc de el le anunţă că a găsit un loc de muncă în Italia şi le convinge să-l urmeze, spunând că ar putea lucra pe post de chelneriţe sau pentru a îngriji un bătrân. În schimb, atunci când sosesc descoperă că nu există niciun loc de muncă. Acelaşi aşa-zis prieten le convinge iniţial să se prostitueze pentru a le face să intre în circuit.

Cu ce se confruntă cele care reuşesc să se elibereze de proxeneţii lor şi să revină în România? Matei spune că societatea românească, care nu este, în opinia sa, diferită de restul societăţilor europene, consideră o femeie care se prostituează drept o persoană care s-a plasat în mod voluntar în afara sferei sociale.

Doar printr-un lung proces de educare, care trece şi prin întâlniri de sensibilizare pe care Matei le organizează în şcoli, se poate face să se înţeleagă faptul că aceste fete au fost înşelate, bătute şi violate.

Ele provin de obicei din familii dezorganizate şi au avut o traiectorie foarte dură. Vor să-şi reconstruiască viaţa, dar voinţa lor şi timpul în care o vor face trebuie respectate.

„Din acest motiv am înfiinţat casa mea refugiu, care poate adăposti circa 12 fete odată, timp de un an sau mai mult, până când se simt pregătite să meargă pe cont propriu. Multe se întorc la şcoală sau învaţă o meserie”, spune activista.

Întrebată dacă motivul pentru care refuză subvenţii de la stat este pentru a avea mai multă libertate de mişcare, Matei a confirmat că nu doreşte ca fetele să fie condiţionate sau forţate într-un fel.

„Nu vreau ca structurile birocraţiei să impună condiţii, de exemplu aceea de a colabora cu poliţia pentru a avea fonduri sau pentru a face ca o tânără să intre în structură. Cele mai multe dintre ele decid singure să-şi denunţe proxeneţii sau să depună mărturie împotriva lor la procese. Dar o fac alegând ele momentul, fără a fi forţate. Au nevoie de mult curaj pentru conştientiza că nu vor fi din nou trădate, înşelate şi vândute”, a mai precizat Matei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.