Ungaria: Liderul Jobbik cere un referendum privind ieşirea ţării din UE

0 5
Liderul partidului radical naţionalist ungar Jobbik, Gabor Vona, a cerut organizarea unui referendum asupra ieşirii ţării din Uniunea Europeană, pe care a descris-o ca „nesustenabilă în forma actuală şi cu şanse mari să se dezintegreze”, transmite MTI.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată luni, liderul Jobbik a declarat că este necesară înfiinţarea unui comitet de experţi care să examineze şansele Ungariei în afara UE.

Răspunzând propunerii similare prezentate puţin mai devreme de Vona în parlament, premierul Viktor Orban a reafirmat angajamentul guvernului său faţă de apartenenţa Ungariei la UE. Aceasta a fost confirmată, de altfel, printr-un referendum în 2003, a subliniat Orban.

În replică, Gabor Vona a declarat că referendumul din 2003 a fost precedat de „o campanie greţoasă pentru a forţa intrarea ţării în UE”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata