3,84 milioane de români utilizează reţeaua socială Facebook; la începutul anului erau 2,4 milioane de utilizatori

0
Numărul de utilizatori ai reţelei sociale Facebook, în România, totalizează 3,847 milioane, din care aproape 90% şi-au declarat oraşul de reşedinţă, conform serviciului de analiză Facebrands.ro.
La începutul anului, această reţea socială număra 2,4 milioane utilizatori în România.

Facebrands.ro monitorizează în prezent peste 14.500 de pagini create pe Facebook de persoane şi instituţii (companii, ONG-uri etc), arătând creşterea numărului de fani al acestora pe zile şi săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeaşi categorie.

Potrivit agenţiei de comunicare pe bloguri şi reţele sociale Standout, companiile care derulează activităţi de marketing pe Facebook au la dispoziţie indicatori şi instrumente noi, care arată loialitatea fanilor activi, impactul social al link-urilor şi site-urilor folosite în campanii online şi au totodată posibilitatea de a exportă în formate standard graficele şi tabelele analizelor Facebrands PRO(http://pro.facebrands.ro/intro).

Indicatorul de loialitate a fanilor activi (engaged) arată cât de des revin aceştia şi interacţionează cu o anumită pagină, în comparaţie cu alte pagini sau cu media pe categorie. Acest indicator se alătură celor peste
30 de indicatori de engagement şi activitate pe care Facebrands PRO îi analizează pentru peste 14.500 de pagini din România, indicatori disponibili în varianta PRO a serviciului Facebrands.

Categoriile cu cea mai ridicată rată de engagement în ultimele 30 de zile sunt ‘Familie & Copii’, ‘Reviste’, ‘Ştiri locale’, ‘Comunităţi’ şi ‘Afaceri locale’. Utilizatorii Facebrands PRO(http://pro.facebrands.ro/intro) pot vedea aceste rate de engagement pentru fiecare categorie şi pot compara performanţa propriilor pagini cu acestea.

Din august 2011, Facebrands oferă şi analize avansate atât pentru performanţa comparativă a paginilor, cât şi pentru activitatea comercială derulată pe Facebook în fiecare din cele peste 60 de categorii.

Facebrands.ro este serviciul de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua socială Facebook, lansat la începutul anului 2010 de Standout şi Byte Flux. Facebrands.ro prezintă atât date despre activitatea utilizatorilor pe Facebook, cât şi despre evoluţia şi activitatea paginilor româneşti pe această reţea. Standout este o agenţie de comunicare pe bloguri şi reţele sociale înfiinţată în 2007.

Standout derulează permanent campanii pe cele mai vizitate bloguri şi reţele sociale din România, gestionând o reţea de peste 200 de bloguri româneşti selectate după criterii cantitative şi calitative.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.