Coaliţia a abordat bugetul pe 2012 pornind de la o creştere economică estimativă de 2%

0

Liderii coaliţiei de guvernare au discutat, miercuri, la Palatul Victoria, construcţia proiectului bugetului de stat pe anul 2012 pornind de la o estimare de creştere economică de aproximativ 2% pe anul viitor, comunicată de Comisia Europeană, a declarat, deputatul minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.

„Deocamdată, avem o estimare a Comisiei Europene, care este de 2%, şi avem şi estimarea noastră care bate tot pe acolo. Dar să vedem ce spune şi FMI-ul”, a spus Pambuccian.

El a arătat că bugetul pe anul 2012 va fi constituit pornind de la o ţintă de deficit care va fi stabilită împreună cu FMI şi CE, precum şi de la o prognoză de creştere economică făcută de România, împreună cu cei doi creditori externi.

În context, el a subliniat că o problemă privind bugetul de anul viitor ţine de decizia politică de a închide anumite companii de stat care produc pierderi.

La rândul său, vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, a arătat că liderii coaliţiei vor analiza în preioada următoare dacă va fi posibilă indexarea pensiilor şi recuperarea unei părţi din reducerea salarială suportată de bugetari, poziţia Uniunii fiind pentru măsuri prudente, care să nu îndatoreze necontrolat România.

„Trebuie să vedem. Poziţia noastră este clară, în sensul în care în momentul de faţă trebuie să analizăm posibilităţile bugetului. Nimeni nu vrea să avem un buget dezechilibrat şi nimeni nu vrea să îndatoreze România mai mult, dar vom vedea care sunt posibilităţile”, a spus Borbely.

Referitor la salariile bugetarilor, el a arătat că UDMR doreşte majorarea cu un procent care să poată fi susţinut economic şi a subliniat necesitatea ca măsurile Guvernului să obţină sprijin în Parlament, pentru că, de exemplu, indexarea pensiilor este prevăzută deja prin Legea pensiilor.

‘Sunt legi în vigoare, care vor trebui modificate, Legea pensiilor, care e în vigoare. E o problemă deschisă, nu am luat o decizie şi poziţia noastră este clară ca în limita posibilităţilor să dăm o mărire de salariu – putem discuta procentul”, a spus Borbely.

La şedinţa coaliţiei a participat şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, precum şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, care au dat liderilor politici un mesaj de precauţie în abordarea bugetului pe anul viitor.

„A fost o informare prezentată de guvernator şi de cei de la Ministerul de Finanţe. Mesajul a fost de precauţie, să vedem cum putem rezolva situaţia nou creată privind ceea ce se întâmplă în Europa şi condiţiile mai dificile de a lua împrumuturi. În această situaţie, trebuie să vedem anul viitor cum facem cu deficitul bugetar şi cu acele cifre care nu au fost în prima fază analizate”, a spus Borbely.

Preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat pentru stabilirea unei ţinte de deficit bugetar ‘mult sub 3% din PIB”, el avansând posibilitatea ca aceasta să fie de 1,5%-1,7% din PIB în 2012.

„Evident, preşedintele are un punct de vedere pe baza analizelor, dar până la urmă coaliţia şi Guvernul vor decide”, a comentat ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Liderul UDMR a precizat că reprezentanţii coaliţiei ar urma să se întâlnească şi cu delegaţia FMI, care desfăşoară a treia vizită de evaluare în acordul stand-by cu România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.