Producţia de plante tehnice a depăşit trei milioane de tone; recoltarea continuă la soia şi sfeclă

0
Producţia de plante tehnice (floarea soarelui, rapiţă, soia şi sfeclă de zahăr) obţinută până în prezent a ajuns la peste 3,015 milioane tone, în creştere cu aproape 15% faţă de anul trecut, deşi soia şi sfecla de zahăr au fost recoltate într-un procent de 80%, respectiv 28% din suprafaţă, iar floarea soarelui de pe 93% din totalul suprafeţei însămânţate, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MADR), până la data de 19 octombrie 2011.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, producţia de plante tehnice era în jurul valorii de 2,651 milioane tone.

Potrivit datelor MADR, producţia de seminţe de floarea soarelui, în 2011, a ajuns la 1,849 milioane tone de pe 93% din suprafaţa totală aflată în cultură, în timp ce anul trecut recolta totală a fost de 1,267 milioane tone.

Media la hectar obţinută în acest an a fost de 1.875 kilograme, mai mare decât cea din 2010 – 1.507 kilograme, dar deocamdată mai mică decât estimările MADR de 2.015 kg/ha pentru 2011.
În 2011, a fost însămânţată cu floarea soarelui o suprafaţă de 989.096 hectare, iar anul trecut au existat cu această cultură 793.700 hectare.

În ceea ce priveşte producţia de soia, până la data de 19 octombrie, a fost recoltată o suprafaţă de 53.535 ha (77%), obţinându-se circa 123.160 tone, iar la sfecla de zahăr producţia a ajuns la 183.111 tone recoltate de pe 30% din suprafaţă (5.731 ha). În 2010, recoltele au fost de 149.900 tone la soia şi de 837.900 tone la sfecla de zahăr.

În privinţa culturii de rapiţă pentru ulei, producţia obţinută în 2011 a totalizat 860.000 tone, în scădere comparativ cu recolta anului trecut când s-au obţinut 943.600 tone de pe o suprafaţă de 537.300 ha. Suprafaţa cultivată cu rapiţă în 2011 a fost 390.000 de hectare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.