Un şomer german recunoaşte incendierea a o sută de maşini la Berlin

0

Poliţia berlineză a arestat duminică un bărbat în vârstă de 27 de ani care a mărturisit că a dat foc la peste o sută de maşini în aproape 70 de incendii. Conform investigaţiilor, arestatul a acţionat „din resentiment social”.

Este vorba de cetăţeanul german André H, fără loc de muncă şi cu probleme în achitarea datoriilor. Potrivit declaraţiilor sale, el dădea foc la maşinile din gama medie sau lux, preferând mărcile Audi, BMW şi Mercedes, notează marţi (25 octombrie 2011) ziarul El Pais.

Potrivit poliţiştilor, André H. a declarat: „Viaţa mea este o porcărie, ei au de toate în timp ce eu nu am nimic”. Asemenea declaraţii ridică întrebarea dacă aceste atacuri au avut o motivaţie politică sau au fost simple acte violente motivate de invidia socială.

Agenţii bănuiesc că individul ar fi putut comite şi alte incendii pe care nu le-a mărturisit. Nu există dovezi de implicare a unor complici şi nici de apartenţă la vreo bandă infracţională.

Nu există însă nicio îndoială că arestatul nu este singurul autor al valului de incendieri succesive de maşini înregistrate pe o suprafaţă de peste 4.000 de kilometri de străzi ale capitalei germane destinată parcării autoturismelor.

Numai în anul 2011 numărul maşinilor incendiate a fost de 470. La câteva ore de la arestare o altă maşină ardea pe străzile din Berlin. Potrivit forţelor de poliţie, este posibil să fi fost vorba de imitatori.

Duminică, şeful Poliţiei Criminale /LKA/ din Berlin, Christian Steiof, a recunoscut că „este sigur că această chestiune ne va ţine pe toţi ocupaţi mult timp”. În total, 625 de vehicule au fost afectate de incendii provocate. Peste 250 de atacuri, potrivit poliţiei, ar putea avea substrat politic.

Valul incendiar a provocat o oarecare panică în rândul cetăţenilor capitalei. Incendierea de maşini părea să fi devenit vara aceasta un spectacol obişnuit a l nopţilor berlineze. În pofida pericolului evident pe care îl presupun, incendiile nu au provocat şi alte pagube materiale.

Atacurile au atins un punct culminant în timpul campaniei electorale din septembrie. În august, o serie de peste opt incendii consecutive a suscitat o amplă dezbatere cu privire la securitatea cetăţenilor, pe care opoziţia democrat-creştină (CDU) şi liberali (FDP) din landul Berlinului a încercat să o capitalizeze la alegeri.

Guvernatorul landului, social-democratul Klaus Wowereit (SPD), a decis atunci să întărească controalele stradale sporind numărul agenţilor şi solicitând ajutorul Poliţiei Federal (Bundespolizei).

Dispozitivul de supraveghere includea un elicopter nocturn destul de deranjant pentru locuitorii din cartierele cele mai afectate anul acesta: Charlottenburg, Spandau şi Mitte.

La fel de deranjaţi au fost cei care încercau să doarmă în cartierul Kreuzberg, care în anii precedenţi a fost scenariul unul val de incendii, similar celui din 2011. În 2009 au ars la Berlin 320 de maşini. În 2010 numărul a scăzut la 221. Wowereit a fost însă reales în septembrie şi a promis că se va ocupa de problemă.

Pentru a da foc la o maşină ai nevoie doar de un fitil introdus în rezervor şi de tablete cu care se aprind cărbunii pentru grătar. Focul arde încet, iar piromanul are timp să se îndepărteze înainte ca flăcările să atragă atenţia trecătorilor sau poliţiştilor.

Având în vedere că orice incendiu poate pune în pericol viaţa oamenilor şi se poate extinde la clădirile învecinate, şomerul André H. riscă o condamnare de până la cinci ani de închisoare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.